”Plecați de aici!”. Liderul AUR, testat pentru alcool și droguri VIDEO


Vineri, 30 Septembrie 2022, ora 07:25

691 citiri

George Simion a început protestul anunțat în Piața Victoriei cu trei zile mai devreme, iar în cursul nopții de joi spre vineri, 29 spre 30 septembrie, a avut mai multe altercații cu forțele de ordine.

Simion țipa la jandarmi, în timp ce era live pe Facebook: ”Plecați de-aici! Plecați de-aici! Poliția, interveniți!”. Unul dintre jandarmi i-a explicat liderului AUR că a intervenit la o solicitare care acuza folosirea de mijloace sonore la ore târzii. ”Pe cine deranjăm?”, a fost replica unui susținător AUR.

Mai apoi liderul AUR a luat la rost polițiștii aflați la fața locului pentru că nu au intervenit în discuția cu jandarmii, astfel că aceștia au decis să îl legitimeze și să îi testeze alcoolemia, însă rezultatul a arătat că nu consumase alcool. Simion a cerut ulterior să fie testat și pentru droguri, rezultatul fiind tot negativ.

Manipularea lui Simion – reținerea polițiștilor ”pentru protest”

”Mergeți la colegii mei din Piața Victoriei, acum are loc o diversiune împotriva lor, nu a mea. Eu sunt reținut la poliție, mergeti la Guvern!”, a scris liderul partidului extremist AUR pe Facebook, încercând să dea de înțeles că ar urma să fie reținut pentru protest.

În realitate, polițiștii au explicat că nu e vorba de o reținere, ci de o verificare ce trebuie făcută la sediul Brigăzii Rutiere deoarece Simion figura în sistem cu permisul suspendat.

Oamenii legii i-au mai spus că are o dovadă pentru a conduce pe care nu a prelungit-o și e nevoie de clarificarea situației. Simion anunță că își va suna avocatul, că nu trebuia să predea permisul și nu știe nimic despre dovadă.

Polițiștii îi spun lui Simion că în luna aprilie a făcut un accident cu o victimă pe care a rănit-o, dar Simion neagă: ”Da, nu știu că a fost accident cu rănire, nu știu că mi s-a suspendat permisul”. Ulterior, Simion, vorbind cu avocatul prin telefon, spune că: ”Eu nu știu de asta decât că am o soluție de clasare de la parchetul din Buzău”.

Simion își amintește ulterior despre ”o tamponare ușoară” de la Buzău, de Paște, și se contrazice spunând că, de fapt, nu știe de niciun dosar.

Liderul AUR ignoră cerința autorităților de a merge la secție și urcă la etajul autocarului, în timp ce însoțitorii lui rămân jos și se ceartă cu forțele de ordine.

După aproximativ jumătate de oră, în autocar urcă doi mascați, iar Simion coboară de bună voie, deși anterior spusese că nu poate fi dus împotriva voinței lui la secție.

Într-o declaraţie ulterioară, politicianul a spus că a fost “eliberat” după doar 10 minute şi a descris acţiunea Poliţiei ca fiind ilegală şi abuzivă.

Citeste continuarea pe ziare.com

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Ministrul Sorin Cîmpeanu A Demisionat. Presa și Cetățenii și-au Făcut Datoria, Dar Avem Nevoie Ca De Aer De Justiție

Urmatoarea stire

poate cea mai norocoasă zodie în iubire din acest an

Stiri pe aceeasi tema