[ditty id=108033]

Pistolul din 1898 al președintelui Roosevelt s-a vândut cu o sumă imensă

Arma fostului preşedinte american Theodore Roosevelt s-a vândut cu aproape un milion de dolari în decembrie, la o licitaţie a companiei Rock Island Auction, a anunțat aceasta într-un comunicat.

Pistolul, un revolver Smith & Wesson New Model No. 3 datând de la sfârşitul anilor 1890, s-a vândut cu 910.625 de dolari.

Suma a fost aproape de cea înregistrată de pistolul de recuzită folosit de personajul lui Harrison Ford, Han Solo, în filmul original “Star Wars” din 1977, care s-a vândut cu peste un milion de dolari, la o licitaţie Rock Island în august.

Conform documentelor, arma lui Roosevelt a fost primită de fostul preşedinte la 12 mai 1898, atunci când el era locotenent colonel şi urma să antreneze First United States Volunteer Cavalry, cunoscută sub numele de „Rough Riders”, singura unitate militară americană care a luptat în războiul hispano-american.

Se pare că Roosevelt a păstrat arma de foc Smith & Wesson ca „pistol de noptieră” până în ultimii ani ai vieţii sale. Soţia sa, Edith, i-a predat arma lui James E. Amos, bodyguardul şi valetul fostului preşedinte, după ce acesta a murit.

Citeste continuarea pe spotmedia.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Moscova amenință Berlinul că va confisca proprietățile germane

Urmatoarea stire

Ce s-a întâmplat cu Gabriela Cristea, la început de an. Le-a mărturisit fanilor un lucru care o supără: „În fiecare zi mă gândesc”

Stiri pe aceeasi tema