Gicuță își cumpărase struguri și, pe când se ducea către pistă, toți copiii care se jucau afară, în colonia de piloți, au sărit pe el și el le-a împărțit struguri tuturor. Mergea la decolare pentru un zbor de control cu avioane care nu mai zburaseră de o lună.
Ce suprasarcină trebuie să fi avut de suportat pilot și fuselaj, ca să facă un viraj strâns în 300 de metri la peste 900 de km/h?
„În dimineața aia am jucat fotbal împreună cu Gicuță. Jucam desculț până dădea bruma. Atunci am aflat ceva important apropo de erorile umane în pilotaj. Trebuie să știi că atunci când tragi sau împingi de manșă, dai de fapt numai niște semnale electrice. Fiind septembrie, avionul lui s-a accelerat extraordinar de rapid din cauza aerului dens și rece. Acuma mi-e greu să explic. Accelerând prea repede, avionul n-a avut timpul necesar să transmită semnalul de echilibru pentru niște senzori aflați în spatele avionului. Are și un nume defecțiunea asta. Te bagă în niște suprasarcini de se poate rupe avionul. Îmi luasem casca, fiindcă îmi venea rândul să mă duc la decolare.”
„Parcă și acuma văd cum avionul a urcat, a cabrat și parcă rămăsese lipit pe cer. Mi s-a părut că stă. Și în clipa următoare amândoi piloții erau morți.”
S-a dovedit că Gicuță fusese protagonistul unuia din accidentele cu MiG-21 de dinainte de Revoluție. Cele care nu intră în numărătoarea stranie care a început oficial abia după 1989. Era anul 1977.
După 1989, MiG-urile cădeau parcă mai des. La televizor li s-a spus „sicrie zburătoare” și „relicve din războaiele de uzură” din Vietnam sau Coreea. Dar omul nostru, martorul accidentului din 1977, este un pilot clasa întâi, veteran, care spune că avioanele erau sigure. Trebuia să înveți să le respecți voința. Să le mâni, nu să le strunești. Avionul știe ce vrea. „În aviație trebuie să te iubească un pic și Dumnezeu”, concluzionează comandorul Ioan Vereș.
Când a ajuns primul la vâlvătaia în care ardea Gicuță, spera într-un miracol. Dar n-au mai găsit decât bucăți de cască, bucăți de craniu și membre. Hainele îi rămăseseră pe un scaun, calde încă, ca și cum fuseseră dezbrăcate mai înainte. Vereș l-a dus pe Gicuță în spate în coșciugul unde îl adunaseră, în satul lui din Stânceni, în apropiere de Toplița. Rudele se înghesuiau să deschidă capacul să-l vadă pe fiul lor, așa cum și-l aduceau aminte. Ce vreți voi să vedeți acolo, i-a întrebat comandorul. Pietre și pământ?
În 1994, colonelul în retragere Vereș a fost el însuși protagonistul unui accident de zbor cu MiG-21, din care s-a salvat printr-o catapultare spectaculoasă. Au trecut aproape 30 de ani de atunci și Forțele Aeriene Române au scos din serviciu aeronavele de tip MiG-21 LancerR în 2023. S-au ridicat ultima oară de la sol în 15 mai.
Colonelul Ioan Vereș spune că…