Patriarhul Kiril spune în timpul predicii că soldații care mor în războiul împotriva Ucrainei vor fi iertați ”de toate păcatele”


Liderul Bisericii Ortodoxe Ruse le-a vorbit credincioșilor ruși în predica de duminică despre „jertfa în timpul îndeplinirii datoriei militare” care ”curăță toate păcatele”, transmite publicația ucraineană Pravda, care citează media ruse independente.

”Știm că mulți mor astăzi pe câmpurile de luptă. Biserica se roagă ca această bătălie să se încheie cât mai curând posibil, astfel încât să nu se mai omoare frații între ei în acest război fratricid”, a spus Patriarhul Kiril.

Patriarhul a spus însă că cine moare ”la datoria militară” face o faptă egală cu sacrificiul.

”În același timp, Biserica își dă seama că, dacă cineva, mânat de simțul datoriei și de nevoia de a-și onora jurământul, rămâne loial vocației sale și moare în îndeplinirea datoriei sale militare, atunci el, fără îndoială, face o faptă care este egală cu sacrificiul. El se sacrifică pentru alții. Prin urmare, credem că această jertă curăță toate păcatele acelei persoane”, a spus Patriarhul Kiril.

Patriarhul Kiril este un apropiat al președintelui Vladimir Putin, iar anterior a descris agresiunea rusă drept un război contra „forţelor răului”. El a fost inclus pe lista de sancțiuni a Marii Britanii și a Canadei pentru „sprijinul proeminent acordat agresiunii militare ruse în Ucraina”.

Kiril figura și pe lista de sancțiuni din al șașelea pachet adoptat în iunie de Uniunea Europeană, dar a fost eliminat după ce Ungaria s-a opus.

Citeste continuarea pe www.libertatea.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Echipa naţională a Moldovei a învins Liechtenstein cu scorul de 2-0, dar promovarea în Divizia C a obţinut-o Letonia

Urmatoarea stire

O iapă gestantă a fost salvată dintr-un beci VIDEO

Stiri pe aceeasi tema