Pădurea de Argint şi Codrii de Aramă n-au fost locuri inventate de poetul Mihai Eminescu, care i-a descris măiastru în poezii, ci există aievea, fiind locuri de poveste din județul Neamț.
Pădurea de Argint, peisaj de iarnă FOTO Ţinutul Zimbrului
Cele două zone împădurite sunt arii protejate, fac parte din cadrul
Parcului Natural Vânători Neamţ, un teritoriu vast întins pe zeci
de mii de hectare, cunoscut şi sub numele de Ţinutul Zimbrului,
care ascunde multe surprize pentru turişti. Mulţi le confundă,
crezând că sunt una singură, fiind foarte aproape una de cealaltă.
Pădurea de Argint este situată pe partea dreaptă a drumului judeţean ce
duce la Mănăstirea Văratec, fie că vii dinspre Agapia, fie pe
acela care se desprinde, în comuna Bălţăteşti, din DN15, Piatra Neamţ –
Târgu Neamţ.
Rezervaţia forestieră şi peisagistică Pădurea de
Argint se întinde pe aproximativ 2,5 hectare. Este formată din arbori
de mesteacăn, a căror vârstă este de vreo 200 de ani. De aici
şi numele, care a fost inspirat de imaginea mistică a razelor
de soare la asfinţit, unii spunând că şi a lunii, care se reflectă în
scoarţa albă a copacilor. Se mai spune că pădurea capătă o culoare
argintie feerică, mai ales toamna şi iarna.
Văzduhul tămâiet
„De treci codrii de aramă, de departe vezi albind / Şi-auzi
mândra glăsuire a pădurii de argint”, scrie Eminescu în „Călin,
file de poveste”. Şi tot el descria arealul din imediata apropiere a
Pădurii de Argint, Codrii de Aramă – „văzduhul tămâiet“, o culme
împădurită pe un deal din satul Filioara, comuna Agapia.
Codrii de Aramă, toamna FOTO Ţinutul Zimbrului
„Numele Codrii
de Aramă vine de la culoarea de foc, arămie, pe care, toamna, o
au frunzele gorunilor. Aici există goruni şi alte specii de
stejari care au şi 135 de ani, plus alte peste 300 de specii de plante. Dacă
veniţi în pădure la sfinţit, sub lumina razelor de soare, veţi putea
admira «văzduhul tămâiet“ descris de Eminescu în poemul «Călin,
file de poveste»“. Aceasta este descrierea Codrilor de Aramă pe
site-ul Romsilva, care administrază prin Ocolul Silvic Văratec zona
şi pe cel al Asociaţiei de Dezvoltare Ţinutul Zimbrului.
Pădurea
de Argint atrage mai mulţi vizitatori, unul dintre motive fiind
poziţionarea lângă drumul spre Văratec, în timp ce Codrii de Aramă sunt
preferaţi, în ultimii ani, de pasionaţii de drumeţii pe biciclete.
Aceste
locuri de basm l-au inspirat pe Mihai Eminescu, poetul fiind atras la
Văratec de iubirea ce i-o purta Veronicăi Micle, care se retrăgea
aici, mai ales vara. Adesea, el a fost oaspetele micuţei aşezări
monahale ridicată în alte vremuri într-o poiană de la poalele
Munţilor Stânişoarei, închiriind o cameră în casa unei măicuţe.
La Văratec, la mormântul Veronicăi
„Veronica Micle obişnuia să se odihnească în timpul verii la
Văratec, să se plimbe în pădurea de mesteceni, imortalizată de poet
în «Călin Nebunul» şi «Călin, file din poveste». În verile lui
1874 şi 1875, Eminescu închiriase de la maica Asinefta Ermoghin o cămăruţă, de unde privea «codrul de aramă» şi «pădurea de
argint“, scrie Dan Dulciu în lucrarea „Eminescu şi diplomaţia“.
Dacă
tot vorbim de universul eminescian inspirat de mirificii codri
din apropierea satului Văratec, muza lui Mihai Eminescu avea să
fie îngropată în incinta Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul, una
care-i situată la vreo 200 de metri de mănăstire. Scurtele lor
vieţi aveau să se sfârşească în 1889, pe 3 august, respectiv 15 iunie, după
ce se cunoscuseră la Viena, în 1872.
Mormântul poetei este singurul rămas în fostul cimitir FOTO Arhiva Adevărul
Poeta i-a supravieţuit
iubitului mai puţin de două luni, după ce a căzut într-o puternică
depresie. Un lucru mai puţin ştiut este faptul că pe crucea din lemn de
la mormânt o învăţătoare din zonă, Maria Bănulescu, a scris un
prim epitaf: „În singurătatea mănăstirii,/ Sub bolta cerului
albastru,/ Suflet stingher al nemuririi,/ Luceşti ca cel mai mândru astru“.
Muzeul Vivant, Cetatea Neamţ, Zimbrăria Dragoş Vodă, Creangă…
Peste ani, pe lespedea de marmură de la biserica din Văratec aveau să fie încrustate versurile scrise chiar de Veronica Micle, poeta neconsolată în iubire, care
s-a sinucis cu arsenic, o substanţă procurată de la un medic din Bălţăteşti: „Şi pulbere, ţărână de tine s-a alege,/ Căci
asta e a lumii nestrămutată lege,/ Nimicul teaduce, nimica te reia,/ Nimic
din tine-n urmă nu va mai rămânea“.
Turistul venit în zonă n-ar trebui
să rateze Mănăstirea Agapia şi Muzeul Vivant, care-i la vreo
150 de metri de aşezământ, unul unic în România, unde este „expusă“ viaţa monahală, cu toată simplitatea, credinţa şi
austeritatea ei. Altfel spus, un muzeu al vieţii la mănăstire. E amenajat
într-o casă de vreo veche de circa 200 de ani.
Muzeul Vivant de la Agapia FOTO Oana Nechifor Doxologia
La muzeu sunt ateliere meşteşugăreşti unde se fac demonstraţii de ţesut, olărit sau
brutărit. Toate acestea sunt un magnet pentru turişti, mai ales cei
din străinătate. Locuri musai de vizitat în Ţinutul Zimbrului
mai sunt Cetatea Neamţ, Casa Memorială Creangă din Humuleşti,
Zimbrăria Dragoş Vodă de la Vânători, plus mănăstirile Neamţ, Secu,
Sihăstria sau Sihla.
