Un studiu recent publicat a redescoperit un caz unic și ciudat de leziune cerebrală: cazul „Pacientului M”, care, după ce a fost împușcat în cap în 1938, în timpul Războiului Civil Spaniol, a devenit omul care vedea lumea invers.
Pentru „Pacientul M”, oamenii și obiectele par a fi în partea opusă față de locul în care se află de fapt, condiție care s-a extins și asupra auzului și a simțului său tactil.
Omul care vedea lumea invers putea să citească litere și numere tipărite atât în mod normal, cât și în sens invers, iar creierul său nu percepea vreo diferență între cele două. „Pacientul M” vedea lumea inversată atât orizontal, cât și vertical (cu susul în jos), de exemplu, fiind nedemerit de bărbații care lucrau cu capul în jos la schele.
De asemenea, „Pacientul M” putea citi ora de pe un ceas de mână din orice unghi, scrie Science Alert.
Este un set cu adevărat bizar de simptome, dar au fost și altele. Acestea au inclus vederea culorilor desprinse de obiectele lor, obiecte care apar în trei exemplare și daltonism. Cu toate acestea, s-a raportat că „Pacientul M” a tratat toate aceste lucruri într-un mod neobișnuit de calm.
Omul care vedea lumea invers i-a ajutat pe cercetători să înțeleagă mai bine creierul uman
„Pacientul M” a fost studiat timp de aproape 50 de ani de către cercetătorul spaniol Justo Gonzalo, iar analiza sa a condus la o schimbare semnificativă a modului în care ne gândim la creier, aceasta nefiind singura dată când o leziune ciudată i-a ajutat pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine organul nostru cel mai de preț.
În anii 1940, Gonzalo a sugerat că, de fapt, creierul nu era o colecție de secțiuni distincte, ci are diferitele sale funcții distribuite în diferite grade în întregul organ, contrat gândirii convenționale de la acea vreme.
„Creierul era văzut precum niște cutiuțe”, a declarat pentru neuropsihologul Alberto García Molina, de la Institutul Guttmann din Spania.
„Atunci când modificai o cutie, se presupune că exista un deficit concret. Pentru dr. Gonzalo, teoriile modulare nu puteau explica întrebările apărute cu Pacientul M, așa că a început să-și creeze teoria dinamicii creierului, rupându-se de viziunea hegemonică despre cum funcționează creierul”, a spus García Molina.
Cazul „Pacientului M”, readus la lumină de fiica celui care l-a descoperit
Studiind Pacientul M și pe alții cu leziuni cerebrale, Gonzalo a propus că efectele leziunilor cerebrale depind de dimensiunea și de poziția leziunii. El a arătat, de asemenea, că aceste leziuni nu distrug anumite funcții, ci afectează echilibrul unei varietăți de funcții, așa cum a fost cazul „Pacientului M”.
Gonzalo a identificat trei sindroame: central (tulburări ale mai multor simțuri), paracentral (similar cu cel central, dar cu efecte care nu…
