Oamenii Deltei cer despăgubiri, după mesajele Ro-Alert


Mulți consideră că instituțiile cele mai importante ale statului se decredibilizează prin aceste acțiuni. Cei care au unități de cazare în Delta Dunării vor să ceară despăgubiri pentru că acest tip de mesaje le alungă turiștii. Și este doar începutul unui lung șir de acțiuni de acest fel, pentru că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) este obligat să le transmită, la cererea MApN, conform unei hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

„Alertă extremă – Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori. Durata estimată: 90 min”, acesta a fost mesajul primit de tulceni și de turiști duminică seara, prin Ro-Alert, la ora 23.00. 

Mulți tulceni au fost revoltați de mesaj, dar degeaba au dat vina pe IGSU, pentru că hotărârea de a transmite astfel de mesaje o ia Armata. Locotenent-colonel Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al IGSU, a explicat, pentru Jurnalul, că mesajele Ro-Alert se transmit la cererea Ministerului Apărării Naționale, conform unui act normativ aprobat de Guvernul României. 

„Explicația se regăsește în Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 31 din 07.09.2023, art. 4, alin (1) și alin (2). Hotărârea este publică și poate fi consultată de oricine. Articolul 4 prevede, la alineatul 1: În cazul manifestării riscului de cădere a unor elemente aparținând mijloacelor de luptă utilizate în conflict, Ministerul Apărării Naționale notifică Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la zona specifică potențial a fi afectată. (2) În zonele comunicate conform alin. 1, se abilitează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență să emită mesaje de avertizare și alarmare a populației prin sistemul Ro-Alert și/sau mijloacele de alarmare de la nivelul autorităților publice locale. Dacă se vor îndeplini criteriile stabilite în HCNSU, se vor adopta măsurile în consecință”, a explicat purtătorul de cuvânt al IGSU. 

 

Se vor cere bani pentru pagube

 

În baza acestei hotărâri, IGSU va transmite mesaje Ro-Alert de fiecare dată când MApN va anunța potențiale pericole. Locuitorii județului Tulcea și turiștii care au mai rămas după ce statul a făcut tot posibilul pentru a-i îndepărta, în ultimii doi ani, vor fi nevoiți să se obișnuiască, de acum înainte, cu astfel de mesaje. Una dintre problemele care deja au apărut este decredibilizarea instituțiilor, spun oamenii din Delta Dunării.

„Noi, cei care suntem obișnuiți cu Delta, cei care suntem aici și cei circa 30% din turiștii care au mai venit în Deltă în ultimul an, nu intrăm în panică, însă dacă se va întâmpla ceva grav, nu va mai crede…

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema

Rapid se va juca sâmbătă

Liga Profesionistă de Fotbal şi deţinătorul drepturilor tv au decis ca partida FCSB – FC Rapid 1923, contând…