O tânără inginer din România câștigă Premiul European pentru Energie Sustenabilă pentru că a adus eficiența energetică în cadrul IMM-urilor  

  Timea Farkas, candidata doctorandă de 26 de ani la inginerie electrică, recunoscută de Comisia Europeană pentru elaborarea unor programe care pot fi replicate pentru a îmbunătăți eficiența energetică în rândul întreprinderilor mici și mijlocii, care reprezintă 99% din totalul afacerilor din România

Luni, la Bruxelles, Timea Farkas a primit Premiul European pentru Energie Sustenabilă din 2022 la categoria Tineri pionieri în domeniul energiei. Premiul îi recunoaște pe profesioniștii cu vârsta sub 35 de ani, care desfășoară activități remarcabile care permit avansul către trecerea la energie curată în Europa și inspiră acțiuni ambițioase în ceea ce privește clima și energia. Comisarul european pentru energie, Kadri Simson, s-a întâlnit cu cei patru câștigători ai premiilor pentru a-i felicita la ceremonia de decernare din prima zi a Săptămânii Europene a Energiei Sustenabile (EUSEW), cel mai mare eveniment anual din Europa, dedicat energiilor regenerabile și eficienței energetice. ​

Timea ajută IMM-urile să întocmească planuri de acțiune privind eficiența energetică. Prin implicarea în două proiecte cu finanțare din partea UE, SMEmPower Efficiency și [email protected], aceasta reunește o comunitate de companii care să facă schimb de bune practici în acest domeniu. Deja prezente în 16 IMM-uri din România, întocmirea unor astfel de planuri a dus la economii combinate totale de energie de 8 897 MWh/an, echivalentul a 1,7 turbine eoliene care funcționează timp de un an, indicând un potențial ridicat de economisire a energiei în acest sector.

Scopul meu este să răspund nevoilor individuale ale IMM-urilor prin gruparea lor, astfel încât să se poată motiva reciproc, în ceea ce privește atingerea obiectivelor climatice pe termen scurt, mediu și lung”, explică Timea. „Încurajez întreprinderile să-și îmbunătățească eficiența energetică prin efectuarea de evaluări energetice ale clădirilor și prin instruirea factorilor de decizie și a angajaților. Utilizând această abordare, IMM-urile dobândesc cunoștințe cu privire la multiplele beneficii ale implementării măsurilor de eficiență energetică”.


Timea pune pasiunea sa pentru durabilitate pe seama anului petrecut în cadrul programului Erasmus, la Colegiul Universitar Østfold din Norvegia, în timpul studiilor universitare în domeniul ingineriei electrice. Datorită acestei experiențe, Timea a schimbat traiectoria carierei sale, concentrându-se pe sursele de energie regenerabilă și începând, în anul următor, masteratul în tehnologii de energie regenerabilă la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, unde în prezent urmează cursurile de doctorat. Pe lângă preocupările ei academice, Timea este șeful local de echipă în cadrul ambelor proiecte, prin intermediul companiei de servicii energetice 
Servelectși lucrează, de asemenea, ca cercetător stagiar la Centrul de Cercetare pentru Tranziție Energetică.

„Timea este o persoană care ne inspiră foarte mult, atât pe mine, cât și pe colegii mei, datorită implicării sale active în fiecare dintre companiile cu care lucrăm. În spatele fiecărei companii se află oameni. Oameni care își schimbă părerile și care încep să acționeze nu numai în cadrul companiei, ci și acasă”, spune colegul ei, Andrei Ceclan. „Timea a ajutat, de asemenea, la crearea cadrului necesar pentru stabilirea unor planuri de acțiune pentru îmbunătățirea eficienței energetice, care acum pot fi reproduse și la alte IMM-uri.

În cadrul proiectelor, Timea oferă asistență tehnică IMM-urilor, în eforturile lor zilnice de îmbunătățire a eficienței energetice, atât pentru reducerea costurilor, cât și a emisiilor de CO2. Dar lipsa unor bune practici și a experienței la nivel național amenință progresul. Timea abordează această dificultate prin înființarea unor grupuri energetice, în cadrul cărora colaborarea în rețea deschide calea către eficiență energetică și sustenabilitate.

„În opinia mea, cunoștințele și conștientizarea reprezintă principalii combustibili ai tranziției energetice”, adaugă Timea.

Conform Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030, România și-a asumat un angajament ferm de reducere a emisiilor de carbon din industrie, prin sprijinirea proceselor ecologice de producție și a eficienței resurselor, în cadrul IMM-urilor. Nu doar în România, ci la nivelul întregii UE, IMM-urile reprezintă 99 % din totalul întreprinderilor, astfel că îmbunătățirea eficienței energetice în cadrul acestui sector este esențială pentru atingerea obiectivelor europene privind energia și schimbările climatice. Activitățile pe care Timea le efectuează în cadrul proiectelor SMEmPower Efficiency și [email protected], care sunt finanțate prin programul UE Orizont 2020, ajută la implementarea Pactului Verde Europeanși, ceea ce este și mai urgent, sprijină Planul REPowerEU de accelerare a tranziției la energie curată și de creștere a independenței energetice a Europei.

Timea Farkas a fost unul dintre cei trei finaliști aflați pe lista pentru Premiile Europene pentru Energie Sustenabilă pentru 2022, la categoria Tineri pionieri în domeniul energiei. Ceilalți finaliști au fost Carla Silva Gonçalves și Marie Jeanmougin.  

– Publicitate –

Citeste continuarea pe curierulnational.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Calendar ortodox 27 septembrie 2022. Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești

Urmatoarea stire

Poșta Română face livrări cu ATV-uri

Stiri pe aceeasi tema

Horoscop vineri, 18 noiembrie 2022

Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de vineri, 18 noiembrie 2022, urmărind horoscopul zilei valabil pentru nativii…