O mașină de pompieri care mergea la un incendiu s-a răsturnat. 3 oameni au fost răniți



O autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud s-a răsturnat, sâmbătă după-amiază, în timp ce se deplasa la un incendiu în localitatea Ilva Mică. În urma accidentului, trei pompieri au fost răniţi.

Potrivit poliției, accidentul s-a produs pe un drum comunal.

„Astăzi, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Sângeorz Băi au intervenit la un eveniment rutier produs pe un drum comunal dintre Feldru şi Ilva Mică. Din primele date, o autospecială ce se deplasa la un incendiu semnalat în localitatea Ilva Mică a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. În urma accidentului, trei bărbaţi, de 34, 26 şi 20 de ani, au fost răniţi uşor, fiind transportaţi la spital”, arată un comunicat al IPJ Bistriţa-Năsăud, citat de Agerpres.

„Testarea cu aparatul etilotest a şoferului, de 34 de ani, a indicat faptul că acesta nu se afla sub influenţa alcoolului. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii rutieri, în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele şi modalitatea producerii evenimentului rutier”, potrivit comunicatului.

Reprezentanţii ISU au comunicat că spre locul incendiului produs la anexele unei gospodării din Ilva Mică au fost direcţionate alte resurse, de la secţia de pompieri Năsăud, respectiv un echipaj de stingere şi un echipaj de descarcerare.

Editor : M.B.

Citeste continuarea pe www.digi24.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Inteligența artificială poate fi rasistă, sexistă și înfiorătoare. Ce ar trebui să facem în privința asta?

Urmatoarea stire

Cazul profesorului de la Jurnalism acuzat că îi făcea proști pe studenți, discutat luni în Consiliul Extraordinar al Facultății

Stiri pe aceeasi tema