Când m-am uitat pe rezervare, am reținut numele hotelului și, firește, am intrat pe Net ca să văd unde era amplasat. Mai fusesem la Paris de câteva ori, dar nu mai voiam să stau tot în Saint Denis, printre corturile imigranților clandestini sosiți din Africa de Nord sau în cine știe ce ungher din Bobigny, așa cum stătusem în alte rânduri.
Și m-am bucurat când am văzut că hotelul la care am primit rezervarea în acea excursie era chiar în oraș, la doar cinci stații de metrou de Luvru.
Asta se întâmpla în vacanța din ultima vară de dinainte de criza sanitară, când, timp de câteva zile, am bătut în voie străzile metropolei din Hexagon. Dar, marele avantaj pe care îl aveam pentru că am fost cazat în acel hotel era că stăteam lângă un mall. Puteam așadar foarte ușor să îl iau la pas și să văd ce poate cumpăra parizianul de rând.
Printre altele, acolo era și un hipermarket Auchan. Era acolo, parcă, făcându-le în ciudă românilor de-acasă care spun că în Occident hipermarketurile nu pot fi găsite decât în afara orașelor. Nu e adevărat. Le poți găsi chiar în orașe.
Ei, da, recunosc, nu o să le găsești chiar în centru, nici în București nu găsești, dar un Auchan, un Carrefour, un Tesco la Berlin sau un SPAR la Viena, măcar că ăsta e de proximitate, poți găsi ușor. Iar ăsta din urmă e într-atât de proxim, încât e unul situat chiar în buricul capitalei fostului imperiu, în spatele Muzeului Național de Artă. În fine.
Cum ziceam, am intrat de vreo două ori în Auchanul despre care vă vorbesc, cel din zona Bagnolet, și ce m-au mirat au fost prețurile foarte mici la alimente. Ce m-a oripilat, a fost mizeria din magazin, dar când spun mizerie, nu mă refer la cine știe ce colț de raft cu mucegai pe el.
Nu, erau mărfuri aruncate pe jos, podelele pline de jeg gros, nespălat de săptămâni, pungi mototolite care așteptau să fie luate de cine știe ce adiere ca boscheții uscați din westernurtile americane, iar în zona brânzeturilor, nu vă mai spun. Chiar vorbeam cu soția, că dacă s-ar fi întâmplat așa ceva la noi, ANPC-ul ar fi închis acel magazin imediat.
Însă, să știți, nu am dat vina pe salariații magazinului, ci pe parizieni, în măsura în care pot fi numiți astfel cei din Algeria, Tunisia, Maroc sau din țările de mai jos ale Africii, care dădeau grosul clientelei.
Tot acolo am văzut pentru prima oară case de marcat cu autocitire. Însă, mai la stânga lor, erau și case de marcat care aveau casieri. Deci, puteai alege.
Acum, după cum am aflat cu toții, Auchan vrea să generalizeze acest sistem, de automarcare la casă, în toate magazinele din România. Probabil că în Franța au făcut deja acest lucru, deși mă îndoiesc.
Nu prea cred eu că magrebienii din Bagnolet s-au specializat în așa măsură în soluții digitale de marcare încât să nu mai existe și case cu casieri. Dar, mai știi!? În fond, dacă asta e decizia acestui lanț de magazine, ce să mai zici?
Problema e cât de util e acest sistem pentru consumatorii de aici că nu știu mulți români care să se descurce așa de ușor la astfel de case de marcat încât să aplaude decizia celor de la Auchan. Și dacă nu aplaudă, au soluția la îndemână: vizita la alt magazin. Vedeți ce bine e în capitalism? Ai de unde să alegi.
