Serviciul de Informaţii al Republicii Moldova a venit cu precizări, după ce şeful său a declarat că Rusia ar avea în plan invadarea ţării.
„În contextul declaraţiilor dlui Alexandru Musteaţa, director SIS, pentru TVR Moldova referitor la principalele riscuri la adresa securităţii naţionale, în cadrul cărora s-a făcut referire şi la analiza mai multor scenarii prin care Federaţia Rusă ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei, către Republica Moldova, precizăm că directorul SIS a menţionat că obiectivul Federaţiei Ruse de a crea un coridor terestru până în regiunea transnistriană este unul valabil şi azi, iar o nouă ofensivă a Federaţiei Ruse spre această direcţie ar putea avea loc în 2023. De asemenea, punerea în aplicare a acestora depinde de evoluţiile războiului din Ucraina. Solicităm respectuos reprezentanţilor mass-media să includă precizarea SIS în materialele publicate la acest subiect”, se arată în precizările transmise de SIS.
La rândul său, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Alexandru Musteţea, a avut o nouă intervenţie, luni, la TVR Moldova şi şi-a clarificat propriile declaraţii, arătând că s-a referit la un obiectiv general al Federaţiei Ruse de a înainta către vestul Ucrainei şi făcând, totodată, un apel la calm: „În primul rând vreau să fac un mic apel la calm către cetăţeni, or azi a fost aşa un mic val de discuţii în societate, privind modul cum au fost interpretate declaraţiile mele. (…) Federaţia Rusă va încerca o nouă ofensivă spre vest, ofensiva spre vest presupune că au un obiectiv clar încotro sau cum vor să continue lupta, acest obiectiv ei şi l-au setat încă de pe 24 februarie, acest obiectiv nu a fost schimbat de atunci până azi. Obiectivul Federaţiei Ruse de a continua ofensiva spre vest pe tot teritoriul Ucrainei rămâne valabil pentru ei. (…) Informaţiile pe care le deţine Serviciul de Informaţii şi securitate împreună cu partenerii indică asupra faptului că, în 2023, putem să ne aşteptăm cu o probabilitate înaltă la o nouă ofensivă pe teritoriul Ucrainei spre vest”, a precizat şeful SIS.
El a mai spus că regiunea transnistreană rămâne „un punct destul de calm” arătând că, potrivit previziunilor, situaţia va rămâne stabilă şi în următoarele luni.
Declarația care a încins spiritele
Federaţia Rusă ar avea în plan să invadeze şi Republica Moldova la începutul anului 2023, iar punerea în aplicare a scenariului depinde de evoluţiile războiului din Ucraina, a spus directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) Alexandru Musteața, într-un interviu pentru TVR Moldova.
Potrivit oficialului, sunt analizate mai multe scenarii prin care Moscova ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei, către Republica Moldova.
„Întrebarea nu este dacă Federaţia Rusă va face o nouă ofensivă spre teritoriul Republicii Moldova, dar când se va întâmpla acest lucru: fie la începutul anului, ianuarie, februarie, fie mai târziu, martie, aprilie. Dar, din informaţia pe care o deţinem noi, Federaţia Rusă intenţionează să meargă mai departe. Având scopul de a crea o joncțiune cu regiunea transnistreană, care este teritoriul Republicii Moldova, şi atunci cu o claritate putem spune că da, ei au intenţia să ajungă aici, să se conecteze. Ce va urma ulterior, intenţiile lor în raport cu Chişinăul, putem discuta, dar asta este un risc real şi foarte înalt”, a declarat șeful SIS, Alexandru Musteața.
Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) a venit cu precizări în contextul declarațiilor făcute de șeful instituției, Alexandru Musteața
În contextul declarațiilor Alexandru Musteața, director SIS, referitor la principalele riscuri la adresa securității naționale, în cadrul cărora s-a făcut referire și la analiza mai multor scenarii prin care Federația Rusă ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei, către Republica Moldova, precizăm că directorul SIS a menționat că obiectivul Federației Ruse de a crea un coridor terestru până în regiunea transnistriană este unul valabil și azi, iar o nouă ofensivă a Federației Ruse spre această direcție ar putea avea loc în 2023.
De asemenea, punerea în aplicare a acestora depinde de evoluțiile războiului din Ucraina”, a precizat SIS.