NINEBOT D28E – review la 2 luni de utilizare


Cum am ajuns la NINEBOT D28E

Anul acesta m-am hotărât, în sfârșit, să cumpăr o trotinetă electrică. Am ales, deloc întâmplător, un NINEBOT KickScooter D28E. Îmi doresc să fi optat pentru modelul NINEBOT KickScooter D38E (diferența principală fiind autonomia de 38 km). Cealaltă opțiune ar fi fost NINEBOT KickScooter D18E (care, ați ghicit, poate parcurge doar 18 km). Acest review este relevant pentru D18E și D38E, pentru că diferențele dintre modele sunt menționate, acolo unde este cazul.

M-am gândit destul de mult înainte de a lua aceasta decizie, în special pentru că nu există un magazin unde să le poți încerca pe asfalt (din câte cunosc eu). Cei de la Altex s-au oferit să mă lase să le încerc… în magazin. Nope, n-am chef să sparg vreun OLED de 2 metri, dar mersi

Totuși, având în vedere că aveam ceva experiență (cam vreo 200 de km parcurși cu trotinetele de închiriat) cu trotinetele pe pistele de bicicletă, am zis că de ce să nu iau una pentru uz personal pe asfalt? Așa că am fost la un showroom din apropiere și am cumpărat, cu o oarecare sfiire, un NINEBOT KickScooter D28E.

NINEBOT D28E este proiectată de Segway

Fac o paranteză ca să menționez că șablonul meu de referință a fost ultimul model de trotinetă al celor de la Bolt, care este un tanc. Poate de-asta le-au și vopsit verde. Ce vreau să zic este că am știut astfel ce să caut la o trotinetă. Și vă recomand și vouă să vă gândiți ce vă doriți de la una, înainte de a vă prinde urechile cu comparatul zecilor de modele din România. În acest fel veți ști de la bun început din ce puncte de vedere să le comparați. Pentru că după cum știm cu toții, prezentările producătorilor sunt adesea înflorite.

Înainte de a vă povesti tot ce cunosc acum despre NINEBOT KickScooter D28E, vreau să menționez că experiența mea se rezumă la trotinete Bolt, Uber și Lime. Pe-acestea am avut plăcerea să le încerc în perioada în care am stat în București. Le consider, per total, niște trotinete decente, având în vedere că sunt destinate închirierii de către oricine. Nu sunt adeptul trotinetelor no-name de pe OLX, sau al celor care depășesc viteza de 25 km/h (care sunt destul de periculoase și necesită permis).

NINEBOT KickScooter D28E este fabricată de cei de la Segway, de care sunt sigur că ați auzit. Dacă nu, poate ajută dacă vă spun că este un brand înrudit cu Xiaomi. Așa cum v-am mai spus, face parte din seria de trotinete electrice Ninebot KickScooter D, ce cuprinde 3 modele.

NINEBOT D28E REVIEW

Pentru început, voi arunca câteva specificații cheie pe care trebuie să le cunoașteți: D28E are o autonomie maximă de 28 km (din experiența mea, valabilă pentru o persoană de 60 kg). Greutatea sa este de 15.3 kg (cât o bicicletă), suportă 120 kg, iar motorul său dezvoltă 300 W. Viteza maximă este limitată electronic la 25 km/h, iar roțile sunt…

Citeste continuarea pe geeki.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema