Nimeni nu va ști ultimele dorințe ale reginei! Testamentul va fi închis într-un seif pentru 90 de ani

Aflat în fruntea liniei de succesiune, Regele Charles al III-lea (73 de ani) cunoaşte cea mai importantă tranziţie a vieţii sale, o dată cu moartea Reginei Elisabeta a II-a. Aceea de la moştenitor, la rege. A preluat tronul, iar o dată cu acesta, o moştenire extrem de vastă. Dacă ne referim la bani, suma acestora nu s-a ştiut niciodată cu exactitate şi nici nu se va afla pentru că testamentul răposatei suverane va fi sigilat şi închis pentru 90 de ani.

Sursă foto: Gettyimages

Evident că Regina Elisabeta a II-a a lăsat un testament. Din păcate însă nimeni nu-l va vedea, aşa că averea lăsată moştenire rămâne un mister. Testamentul va fi sigilat şi încuiat într-un seif pentru cel puţin 90 de ani, relatează Reuters, conform Agerpres.

Conform convenţiei, după moartea unui membru de rang înalt al Familiei regale, executorul testamentar cere Secţiei pentru Familie a Înaltei Curţi din Londra sigilarea testamentului. Magistraţii care s-au succedat în această funcţie au aprobat întotdeauna solicitarea. Judecătorul care a sigiliat în urmă cu un an testamentul Prinţului Philip a explicat de ce se procedează astfel: „Gradul de publicitate pe care publicarea l-ar atrage probabil ar fi foarte extins şi contrar obiectivului de păstrare a demnităţii suveranei”, a menţionat el, afirmând că acest lucru este necesar ca monarhul să-şi realizeze rolul constituţional. 

Când va fi depozitat în seif alături de cel al Prinţului Philip, testamentul Reginei Elisabeta a II-a se va alătura celui al mamei ei, Elizabeth şi al surorii ei, prinţesa Margaret. Ambele au murit în anul 2002. 

Şi totuşi, care ar fi averea regală?

În capul listei se află cele două castele pe care Regina Elisabeta a II-a le-a moştenit de la tatăl ei. Balmoral Estate aflat în Scoţia şi Sandringham Estate din Norfolk-Anglia, împreună fiind estimate la aproximativ 175 milioane de dolari. Dar Casa Regală Britanică are în subordine un imperiu imobiliar în valoare de peste 30 de miliarde de dolari. Monarhul, însă, nu poate vinde proprietăţile. Acestea generează venituri uriaşe şi alimentează o bună parte din turismul britanic.

image

Castelul Balmoral din Scoția era reședința preferată a Familiei Regale. Foto: gettyimages

Bunurile personale ale reginei Elisabeta a II-a, adică obiecte de artă, bijuterii, plus investiţii imobiliare şi de altă natură, reprezintă o avere estimată la cel puţin 400 de milioane de dolari care îi revine acum Regelui Charles al II-lea.

image

Regina avea un alt castel în Anglia, Sandringham. Foto: gettyimages

Tot în averea Reginei Elisabeta a II-a intră şi cei 150 de milioane de dolari, pe care le-a moştenit la moartea mamei sale, Regina Mamă, în 2002. 

O altă sursă de venit a monarhului Regatului Unit era Grantul Suveran, care este finanţat din banii contribuabililor. Este vorba despre o sumă anuală oferită Familiei Windsor şi care este administrată de către guvernul britanic.

Conceptul datează din 1760, când Regele George al III-lea a ajuns la o înţelegere cu guvernul pentru a renunţa la veniturile care îi veneau din Crown Estate. Pentru 2021- 2022, grantul suveran a fost stabilit la 86,3 milioane de lire sterline (1,29 lire/persoană).      

În 2019, revista Forbes estima averea personală a Majestăţii Sale la 530 de milioane de dolari, în timp ce averea lui Charles, are estimată deja la 400 de milioane de dolari.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa [email protected]!        

Citeste continuarea pe click.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

PENSII 2022 | Pensia anticipată și anticipată parțială: Toate informațiile pe care trebuie să le știe cei interesați

Urmatoarea stire

DOLJ: Puține primării și instituții interesate de campania ”Let`s Do It, Romania”. Acțiunea de curățare a gunoaielor are loc pe 17 septembrie – Știri Craiova

Stiri pe aceeasi tema