Nici chiar așa…

Horia-Roman Patapievici argumentează de multă vreme ideea că Marx a întemeiat o religie politică atunci când a vorbit despre eliberarea întregii omeniri prin proletari.

Mântuirea vine prin evrei” stă scris în Evanghelia lui Ioan, și Patapievici citează această „indicație” într-un eseu publicat recent în „România literară”, nr. 38/2022. E vorba de legămintele pe care Dumnezeu le-a făcut cu omenirea pentru ca destinul ei să nu fie acaparat de Ispititor fără posibilitatea de mântuire. Așadar, mântuire are acest sens: neutralizarea Răului care a intrat în lumea pământeană și trecerea întregului Pământ dincolo de acest timp corupt (Căderea). Inclusiv planeta Pământ are a deveni „Pământ nou”, spune textul Apocalipsei.

A fost, mai întâi, un legământ cu toată omenirea prin intermediul lui Noe, la capătul Potopului. A fost, apoi, un legământ prin Avraam, cel ce avea a deveni evreul Avraam și rădăcina unui popor ales anume pentru mântuire. A fost, în a treia instanță, un legământ cu Moise, cel care avea să scoată poporul ales din robia egipteană. Și a fost, în ultimă instanță, legământul euharistic, prin care Cel Întrupat a anunțat că toată hrana pământească poate fi parte necoruptă din Trupul Său dacă este consumată drept Cuvânt al lui Dumnezeu. Legământul euharistic a restabilit semnul curcubeului dat vederii lui Noe drept semn pentru toată omenirea și pentru destinul întregului Pământ.

Așadar, a zice „Mă rog, ei spun (marxiștii – n.m.) eliberare sau emancipare pentru mântuire”, cum „traduce” Patapievici, este o reducție care uită esențialul: faptul că mântuirea are a schimba și subiectul om, și obiectul Pământ.

Polemica în contra marxismului începe să fie vinovată în clipa în care comunică despre mântuire ceva parțial, așadar ceva fals. Nu rezultă de aici că nu ar fi sustenabilă teza religiei politice, dar rezultă că, oricât ar fi de sustenabilă, avem răspundere grea dacă prezentăm mântuirea la fel de greșit precum marxiștii.

Da, e adevărat, nu avem o teologie oficială asupra indiciului „Pământ nou, Ceruri noi”… Dar toate au a avea un început și, de aceea, intelectul teologhisitor e dator să-și pună problema acestui indiciu ori să caute rezolvări ale problemei în zonele neoficiale care au abordat-o.

Când sufletul devine teologhisitor trecem în zona misticilor și acolo cuvintele devin traduceri intraductibile? Poate că da. Cu toate acestea, un suflet conștient de natura spirituală a intelectului a abordat problema acestui indiciu și a dezvoltat o traducere în temeiuri cosmologice, dat fiind că alfa și omega unei planete țin de acest domeniu.

Surpriza cea mai adâncă a acelei abordări ține de dezvăluirea unei relații de simetrie între moralitatea omenească și realitatea material-pământească.

Oricine poate obiecta că o asemenea dezvăluire nu începe între hotarele actuale ale intelectului. Da, numai că mântuirea nu vorbește despre hotare de acest fel, ci tocmai despre dezlimitarea hotărniciilor ce sunt stabilite prin Cădere, iar sensul cel mai riguros al gândului înscris în cuvântul „mântuire” șterge toate urmările Căderii și restaurează (pe o treaptă mai înaltă) condiția noastră paradiziacă. Adică, acea condiție de moralitate în care putința de a da nume lucrurilor (o cerință divină, de altfel) are a fi totuna cu a le da ființă.

The post Nici chiar așa… appeared first on Cotidianul RO.

Citeste continuarea pe www.cotidianul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Cine să-i mai înţeleagă? Prodanca şi Reghe s-au împăcat deja

Urmatoarea stire

Jucătorul echipei naționale recunoaște, nu am făcut cinste acestui tricou

Stiri pe aceeasi tema