Momente dramatice la „America Express“. „S-au auzit focuri de armă în stradă. Cineva a tras în oameni, în fața casei“


Ajunși în semifinala reality-show-ului de la Antena 1,
concurenții rămași pe Drumul Aurului au parte de experiențe tot mai riscante.

Cătălin Bordea a fost speriat de împușcăturile auzite FOTO Antena 1

În ediția de aseară America Express, Irina Fodor a dat
startul căutării de comori. Concurenții au fost nevoiți să adune cât mai multe totemuri
de aur, echipa cu cea mai mare comoară având asigurată intrarea în finală.
Jokerul, avantajul introdus în acest sezon, nu și-a pierdut, însă, din
însemnătate. De aceea, întrecerea de aseară dintre echipa formată din Cătălin
Bordea și Nelu Cortea și cea alcătuită din Andreea Bălan și Andreea Antonescu a
fost una strânsă. Câștigătorii Bordea și Cortea au obținut amuleta de 1.000 de
euro și un Joker cu un avantaj periculos: pot opri pentru 10 minute o echipă
întâlnită pe drum în ultima zi a acestei etape.

„America Express“ continuă în această seară cu o cursă
cu totul specială: concurenții luptă individual în competiție. „În următoarele
24 de ore, nu veți concura ca o pereche, ci separat“,
a spus Irina Fodor.

Unii dintre ei vor călători, vor face misiuni și vor
căuta cazare, în timp ce alții vor juca diverse jocuri, performanțele lor
influențând parcursul celorlalți în cursă. Astfel, alegerea rolurilor va fi
prima încercare a echipelor: cine pleacă în cursă și cine rămâne? Ce decizii
vor lua concurenții și cum se vor descurca individual pe parcursul competiției
telespectatorii vor descoperi diseară.

Tensiunea va fi dublată și de episoade neașteptate,
care vor crea panică. „În timp ce gazda îmi povestea ceva, am auzit împușcături
afară. Așa ceva nu te face deloc să-ți dorești să dormi acolo
“, a povestit
Doina Teodoru.

„S-au auzit focuri de armă în stradă. A fost scandal și
cineva a tras în oameni în fața casei“
, a spus Cătălin Bordea, despre unul
dintre momentele dramatice pe care telespectatorii le vor putea urmări în
ediția „America Express“ difuzată de Antena 1 în această seară, de la ora 20.30.

Citeste continuarea pe adevarul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema