Moldova răpune Polonia, în preliminariile CE 2024



Republica Moldova a învins Polonia cu 3-2 și a furnizat cea mai mare surpriză din preliminariile CE 2024.

Etapa a patra a preliminariilor CE 2024 a produs un adevărat șoc, Republica Moldova reușind să învingă una dintre forțele continentului, Polonia.

Vecinii noștri s-au impus cu 3-2 la Chișinău și au obținut cel mai important succes din istoria de 32 de ani a echipei naționale.

Rezultat șocant în preliminariile CE 2024! Republica Moldova răpune Polonia și obține cea mai mare victorie din istoria de 32 de ani

Republica Moldova a învins Polonia cu 3-2, în preliminariile CE 2024.

Polonezii au început meciul de pe Stadionul Zimbru siguri pe ei și au reușit să deschidă scorul în minutul 12, când Arkadiusz Milik a finalizat după assist-ul lui Robert Lewandowski. Cei doi au făcut „schimb” în minutul 34, când starul de la FC Barcelona a fost servit de autorul primului gol și a dublat avantajul oaspeților.

Meciul părea jucat, dar din acel moment a început revenirea care va rămâne cu siguranță în istoria vecinilor noștri.

Imediat după pauză, în minutul 48, Ion Nicolaescu, fotbalistul lui Beitar Ierusalim, a redus din diferență, iar în minutul 79 a înscris din nou, spre disperarea polonezilor. Lovitura de grație avea să vină în minutul 85, când Vladyslav Baboglo, fotbalistul ucrainenilor de la Oleksandriya, a înscris pentru 3-2.

Acest rezultat nu este doar o umilință istorică pentru Polonia, ci și un motiv uriaș de îngrijorare în ceea ce privește șansele de calificare la turneul final al Campionatului European de anul viitor.

Robert Lewandowski&Co. au ajuns pe locul 4 din 5 în Grupa E, la două puncte în spatele moldovenilor – care au, însă, un meci mai mult disputat. Polonezii sunt la trei „lungimi” de ocupanta locului secund, Albania, și la șapte de liderul Cehia.

Rezultatele complete înregistrate marți în preliminariile CE 2024

Marți s-au disputat ultimele meciuri din etapa a patra a preliminariilor CE 2024, după ce luni au avut loc primele partide ale acestei runde.

Grupa A

Norvegia – Cipru 3-1

Scoția – Georgia (întrerupt la scorul de 1-0 din cauza ploii)

Grupa E

Insulele Feroe – Albania 1-3

Moldova – Polonia 3-2

Grupa F

Austria – Suedia 2-0

Estonia – Belgia 0-3

Grupa G

Bulgaria – Serbia 1-1

Ungaria – Lituania 2-0

Grupa J

Bosnia & Herțegovina – Luxemburg 0-2

Islanda – Portugalia 0-1

Liechtenstein – Slovacia 0-1

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie.

În presa sportivă, a debutat la 19…

Citeste continuarea pe www.prosport.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema