[ditty id=108033]

Mireasa, sezon 4. Ela și Petrică, veste cumplită. Tânăra a pierdut sarcina. Anunțul făcut de foștii câștigători ai show-ului

Din păcate, Ela a ajuns de urgență la spital, iar medicii nu au mai putut face nimic. Soția lui Petrică a anunțat cu tristețe că a suferit complicații și că a pierdut sarcina.

Citește și: Mireasa, sezonul 4. Cum au aflat Petrică și Ela că urmează să devină părinți. Ce a spus tânărul despre sarcina soției sale

Ela de la Mireasa a pierdut copilul

„Îngerașul meu a vrut să mă vegheze de sus. O să te port mereu în suflet și în gând”, a scris Ela pe Instagram, în dreptul unei fotografii cu o perfuzie.

Sarcina tinerei era destul de avansată, iar la țnceputul anului 2023 soția lui Petrică se afișa în public cu burtic de gravidă. Din nefericire, lucrurile nu au mers pe un făgaș normal, iar cei doi foști câștigăttori ai sezonului 4 Mireasa trăiesc acum momente de suferință.

Ela și Petrică își doreau foarte mult să devină părinți și au dat această veste publicând un mesaj emoționant:

„Acum un an ne-am jurat iubire eternă și doar visam la ceea ce am reușit să realizăm împreună Dumnezeu ne-a răsplatit cu cea mai mare binecuvântare de pe pământ, aceea de a fi părinți! Vă iubesc enorm, comorile mele!”.

La aproximativ un an de la Finala pe care au câștigat-o, Ela și Petrică au anunțat sarcina tinerei. Nu ne așteptam să fim părinți, ne doream foarte mult, dar nu ne așteptam așa repede, ne-a luat și pe noi prin surprindere. Nu neapărat am lucrat în sensul ăsta, dar nici n-am negat sau nu am vrut. Sarcina decurge foarte bine, noi am primit vestea acum o lună și ceva. Atunci am fost plecați în vacanță prin Brașov, era ziua Elei, și era perioada aceea a lunii și a întârziat să apară, iar după Ela a făcut un test și nu se aștepta să iasă pozitiv”, a mărturisit fostul concurent al sezonului 4 Mireasa, potrivit spynews.ro.

Din păcate, Ela a dat pe 6 ianuarie 2023 anuțul trist al sarcinii pierdute.

CONCURS | Mireasa te trimite într-un weekend romantic alături de perechea ta…

Citeste continuarea pe a1.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Ramona Bădescu, sfat pentru tinerele femei. „Trebuie să înțelegem ce vrem în viață”

Urmatoarea stire

Cum formulezi contestație la decizia de compensare emisă de către CNCI/ANRP prin care s-au subevaluat imobilele preluate abuziv în România?

Stiri pe aceeasi tema