Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunț important după adoptarea salariului minim european

Parlamentul European a adoptat, miercuri, Directiva privind salariul minim în UE, care va obliga statele membre care au salariu minim pe economie, inclusiv România, să „garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent”. Directiva propune și o formulă de calcul legată de salariul mediu.


In articol:


Europarlamentarii au adoptat miercuri Directiva privind salariile minime din UE cu 505 voturi pentru, 92 împotrivă și 44 abțineri.

Este așteptat ca Directiva să fie adoptată în cursul acestei luni și de Consiliul UE, după care se va publica în Jurnalul Oficial al UE, iar statele membre vor avea la dispoziție maximum 2 ani pentru a o transpune în legislațiile naționale.

Citeste si: Mii de români ar putea primi salariul minim european. „1,5 milioane de angajați vor beneficia!”

Potrivit estimărilor făcute de analiști, în România, salariul minim ar urma să fie majorat cu 400-500 de lei, ca urmare a aplicării noii legislații.

Deciziei istorică în Parlamentul Europei

[Sursa foto: Twitter]

Ministrul Muncii, Marius Budăi

Ministrul Muncii, Marius Budăi a salutat votul din Parlamentul European a directivei privind stabilirea unui salariu minim la nivel european, care va fi de minim 50% din salariul mediu.

Citeste si: Mai mulți chiriași români i-au făcut probleme unui proprietar din Spania. Nu au achitat niciodată chiria și cer bani ca să plece din apartament

„Cât sunt în funcţia de ministru al Muncii nu va scădea nicio pensie în România, ba, dimpotrivă, mă voi lupta ca pensiile părinţilor şi bunicilor noştri să crească.

Altfel, salut adoptarea de către Parlamentul European a Directivei privind instituirea unui salariu minim la nivel european, care va fi 50% din salariul mediu”, a scris Budăi pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Budăi, “de când a reintrat la guvernare PSD a susţinut, prin Ministerul Muncii, adoptarea acestei Directive, căreia alţii, care au guvernat înainte, i s-au opus!”.

Marcel Ciolacu: Este extrem de clar acum că trebuie să creștem salariul minim 

Nici șeful de partid al ministrului Marius Budăi, liderul PSD Marcel Ciolacu nu a scăpat prilejul de a vorbi despre adoptarea salariului minim european, un proiect susținut de tabăra social-democrată.

Citeste si: Salariile nu fac față inflației

În opinia lui Marcel Ciolacu, inițiativa de la Bruxelles reflectă foarte clar că românii trebuie să primească majorări salariale.

„Adoptarea de către Parlamentul European a Directivei privind salariul minim european, proiect susținut intens de PSD, este o mare victorie pentru toți acei oameni care muncesc din greu și care, în ultima perioadă, au fost cei mai afectați de criza economică și de cea de pe piața energiei Este extrem de clar acum că trebuie să creștem salariul minim. Asta spune și UE, nu doar PSD”, a transmis Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Potrivit lui Marcel Ciolacu, PSD susține necesitatea creșterii salariului minim la 3.000 lei de la 1 ianuarie 2023 (inclusiv prin scutirea de taxe și contribuții a 200 de lei), propunere cu care va merge în Coaliție.

Citeste continuarea pe www.stirilekanald.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Cozi imense ca s-ajungă la Regină. Anglia e în doliu, suverana a ajuns la Westminster Hall

Urmatoarea stire

Românii, obligați să economisească energie

Stiri pe aceeasi tema