[ditty id=108033]

Ministrul energiei Virgil Popescu a solicitat ca România să fie admisă ca membru în Global Offshore Wind Alliance

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat operaţionalizarea fondurilor din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care vizează domeniul culturii şi patrimoniului, arătând că îşi doreşte şi ca fondurile destinate reabilitării clădirilor instituţiilor culturale să-şi atingă cât de curând şi la nivelul cel mai înalt scopul.

„Provocările globale cărora trebuie să le facem faţă ne arată cât de importante sunt consolidarea şi modernizarea instituţiilor şi mecanismelor care contribuie la apărarea valorilor pe care cultura le sădeşte, le susţine şi le dezvoltă în societate. De aceea, salut operaţionalizarea fondurilor din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care vizează domeniul culturii şi patrimoniului. Îmi doresc, de asemenea, ca fondurile destinate reabilitării clădirilor instituţiilor culturale să-şi atingă cât de curând şi la nivelul cel mai înalt scopul”, a afirmat şeful statului, în cadrul unei ceremonii de decorare a unor instituții și personalități culturale din România, care a avut loc vineri, la Palatul Cotroceni, cu prilejul Zilei Culturii Naționale.

În semn de prețuire a activității depuse și a impactului major avut în spațiul cultural din țară și de peste hotare, președintele României a oferit 10 distincții unor adevărați promotori și inovatori în domeniile lor de activitate. Dintre acestea, opt distincții au fost acordate la propunerea Ministerului Culturii, iar două ca urmare a celei venite din partea Administrației Prezidențiale.

Astfel, șeful statului a oferit Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria D – “Arta Spectacolului”, Teatrului Naţional “Radu Stanca”, Sibiu; Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, Categoria D – “Arta Spectacolului”, Teatrului Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timişoara şi Teatrului Naţional “Târgu Mureş” – Compania Liviu Rebreanu; Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, Categoria E – “Patrimoniul cultural naţional”, Muzeului Naţional Peleş; Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, Categoria F – “Promovarea culturii”, Filarmonicii “Moldova” Iaşi. 

De asemenea, preşedintele Iohannis a conferit Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer Cristinei Popescu, director general al “Romfilatelia”, Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Cavaler Eugeniei Vodă, critic de film şi realizator de televiziune, şi lui Iosif Ion Prunner, dirijorul Corului Filarmonicii “George Enescu”.

În cele din urmă, şeful statului a conferit Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria B – “Muzica”, pianistei Axia Ioana Cora Marinescu; Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria C – “Artele plastice”, artistului plastic Puiu Manu; Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – “Promovarea culturii”, criticului de film Irina-Margareta Nistor şi fondatorului Muzeului Textilelor (comuna Băiţa, judeţul Hunedoara), Florica Zaharia – doctor în arte vizuale.

Citeste continuarea pe www.caleaeuropeana.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

China. Autoritățile anunță că aproape 60 de mii de persoane cu coronavirus au murit în spitale, de la începutul lunii trecute, când a renunțat la politica de zero-Covid. Precizează că vârful epidemic ar fi fost depășit.

Urmatoarea stire

două treimi din rachetele ruseşti lansate sâmbătă au fost interceptate

Stiri pe aceeasi tema