Mihai Zmărăndescu a venit la Survivor România în urmă cu doar câteva săptămâni și se pare că deja lucrurile nu mai sunt pe placul lui în cadrul competiției.
Echipele de la Survivor România se restrâng de la o săptămână la alta și doar cei mai buni concurenți vor rămâne până în marea finală. Deși unele persoane sunt în Republica Dominicană de mai bine de o lună de zile, iată că Mihai Zmărăndescu a venit mai târziu.
Și lucrurile sunt deja complicate pentru el, iar asta o spune chiar Faimosul, care se pare că își dorește să ajungă acasă cât mai repede. Deși știa foarte bine ce presupune Survivor România, Mihai Zmărăndescu resimte de abia acum pe pielea lui decizia luată.
Faimosul regretă că și-a lăsat partenera de viață acasă, cu fiul său, Patrick, în vârstă de doar o lună, iar acest lucru îl cam frământă. Să fie acesta un motiv bun pentru care Mihai Zmărăndescu să părăsească Survivor România?
Nu știm, cert este că Faimosul ar fi în stare de orice pentru a ajunge acasă mai repede. Acesta susține că ar da și două imunități, doar pentru a putea să își vadă bebelușul, care, în momentul în care se va reîntoarce acasă va fi diferit față de cum îl știa el.
Renunță Mihai Zmărăndescu la Survivor România?
„Eu aș vrea să fie video, pentru că băiețelul meu face o lună și jumătate și nu știu cum crește. Mi-este foarte dor de Patrick. Bebelușii cresc foarte repede, își schimbă fizionomia. Poate învață lucruri noi, cum să țină biberonul, și, nu știu, chestii de copii. Eu, ca tată, aș vrea să le văd și chiar mă simt puțin vinovat că nu sunt lângă el.
Cred că pierd cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Cândva va aprecia și băiețelul meu. Aș fi în stare să dau două imunități pentru comunicare”, a declarat Mihai Zmărăndescu.
Mai mult de atât, el a mai dezvăluit că indiferent de cât de mult este ajutată partenera sa de viață, Mihai Zmărăndescu consideră că ar fi fost necesar să fie acasă.
„Indiferent cât ajutor ar avea iubita mea acasă și îl are pe tot, consider că și eu ar fi trebuit să fiu acolo. Oarecum, mă atacă psihic ideea că eu sunt aici la 10.000 de kilometri depărtare de ei”, a mai spus cu regret faimosul.