Mihai Voinea, reporter Recorder: „Mii de oameni așteaptă de la Marcel Ciolacu să-și țină promisiunea. Vor să afle cum au fost cheltuiți niște bani publici”

Mihai Voinea și Cristian Delcea, reporteri Recorder – doi dintre cei trei autori ai investigației jurnalistice despre banii dați redacțiilor de către partidele politice – au fost invitații Adrianei Nedelea în emisiunea Piața Victoriei la Europa FM.

Cristian Delcea: „Marcel Ciolacu a promis că va propune un prag astfel încât să fie controlabilă suma care merge spre presă și propagandă”

„E bine că ne aflăm aici la masa asta, să ținem subiectul cald și să punem presiune pe politicieni să vorbească despre asta. Asta am încercat să facem și noi azi, am revenit cu un material scurt, video, în care Marcel Ciolacu – în interviul pe care l-am realizat pentru investigția <<Prețul Tăcerii>> – a făcut două promisiuni: una că va propune un prag astfel încât să fie controlabilă suma care merge spre presă și propagandă – din banii pe care partidele îi primesc ca subvenție. Să fie un sistem ca în campaniile electorale acolo unde 40% din suma alocată poate merge către presă și propagandă”, a explicat Cristian Delcea la Europa FM.

„În momentul de față, partidele primesc bani lună de lună de la stat, dar nu au un prag care să limiteze folosirea acestor bani înspre presă și propagandă și rezultatul este că pot folosi oricât din această sumă. Chiar și întreaga sumă”, a mai spus Cristian Delcea la Europa FM.

Cristian Delcea: „A doua promisiune a lui Marcel Cioalcu a fost că se va consulta cu avocații și va desecretiza contractele pe care PSD le-a încheiat cu trusturile de presă”

„Iar a doua promisiune a fost că se va consulta cu avocații și că va desecretiza aceste contracte pe care Partidul Social Democrat le-a încheiat cu trusturile de presă. Acestea au fost promisiunile. Au trecut de atunci 165 de zile. Nu s-a mai auzit nimic de aceste promisiuni și așteptăm și noi în continuare și o să încercăm să presăm în continuare să ținem subiectul acesta pe ordinea de zi și poate vom primi și niște răspunsuri, poate vom afla, până la urmă, marele secret al PSD-ului”, a adăugat Cristian Delcea.

Mihai Voinea, Recorder: „Mii de oameni așteaptă de la Marcel Ciolacu să-și țină promisiunea și să afle cum au fost cheltuiți niște bani publici”

„E interesant de spus că în urma acestei postări pe care am făcut-o pe Facebook, sunt mii de oameni care au intrat pe contul de Facebook al lui Marcel Ciolacu și au pus la comentarii acest mic montaj pe care noi l-am făcut cu promisiunile lui spunându-i <>.

Deci dacă domnul Marcel Ciolacu o să-și verifice din când în când Facebookul, o să constate azi, în această seară, că sunt mii de oameni care așteaptă de la el să-și țină promisiunea pe care a făcut-o. Așteaptă de la el să afle un lucru absolut normal: cum au fost cheltuiți niște bani publici, luați de la bugetul de stat”, a explicat Mihai Voinea la Europa FM.

„Politicienii sunt obișnuiți ca în astfel de situații de presiune publică să stea puțin la cutie și să lase momentul să treacă și exact asta încercăm noi să evităm acum. Ținem subiectul cald să-i facem pe politicieni să înțeleagă că nu se pot ascunde la nesfârșit. Asta este o problemă foarte serioasă, este vorba despre foarte mulți bani publici și nu vor putea la nesfârșit să ascundă aceste contracte”, a spus Mihai Voinea la Europa FM.

Consiliul Europei cere României să desecretizeze contractele partidelor cu presa, să asigure legislația care să oblige la dezvăluirea contractelor secrete dintre partide și mass-media. Dacă acest lucru nu cântărește, ce ar putea cântări mai mult?

Cristian Delcea: „Promisiunea, cum spunea Mihai. Promisiunea pe care a făcut-o reporterilor Recorder în 7 aprilie 2022 când a dat acel interviu. Ar trebui să cântărească și asta”.

Mihai Voinea: „Da, cred că cel mai tare ar trebui să cântărească așteptările oamenilor. Până la urmă, domnul Ciolacu este un politician. Ar trebuie să se uite la electorat. Îndrăznesc să spun că sunt sute de mii de oameni – materialul Recorder a fost vizionat până acum de peste 600.000 de oameni – care așteaptă de la el – și nu numai de la el, și de la liderii celorlalte partide e foarte important să spunem – să transparentizeze aceste cheltuieli”.

Urmărește întreaga emisiune „Piața Victoriei” aici:

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Cum primesc bani de la partide trusturile de presă. Sumele sunt virate constant, nu doar în campania electorală așa cum prevede legea, scrie Recorder | AUDIO

Citeste continuarea pe www.europafm.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Presa rusă exultă după declarațiile lui Andrei Marga privind ”frontierele nefirești” ale Ucrainei. Ce au scris publicațiile apropiate de Kremlin

Urmatoarea stire

Noi schimbări în Ordonanța pe energie. Coaliția de guvernare a decis: încă 3 luni de compensare la prețul benzinei și motorinei

Stiri pe aceeasi tema