Micropenisul: când este un penis este anormal de mic? Ce cauzează această afecțiune


Micropenisul este o
afecțiune rară, care afectează 0,6% din populația masculină globală, dar care
poate fi depistată în copilărie și poate fi tratată.

Micropenisul este diagnosticat după naștere sau în copilărie FOTO Shutterstock

Micropenisul este un
penis atipic mic, care, de obicei, este descoperit în copilărie sau la scurt
timp după naștere. Aceasta este o afecțiune în care penisul unui bărbat este
mai mic decât dimensiunea considerată normală. Potrivit Cleveland Clinic,
dimensiunea unui micropenis este de 7 cm sau mai puțin atunci când organul
genital este în stare erectă (spre deosebire de 12,5 cm dimensiunea medie).

Aceste termen medical
indică un penis foarte mic ca dimensiuni, dar normal structurat. De obicei,
este detectat în primele luni de viață. Cauza exactă a micropenisului nu este
întotdeauna cunoscută, dar poate fi rezultatul unor factori genetici sau
hormonali în timpul dezvoltării fetale.

Deficiența de testosteron în timpul
sarcinii este, de obicei, cauza principală a acestei afecțiuni și poate provoca
și alte anomalii genitale. O deficiență de testosteron poate apărea atunci când
un făt de sex masculin nu produce suficient testosteron sau când mama nu
produce suficient hormon HCG în timpul sarcinii (care stimulează dezvoltarea
testosteronului la făt).

Uneori, micropenisul
poate fi asociat cu alte tulburări hormonale sau genetice, cum ar fi sindromul
Klinefelter sau deficiența de hormon de creștere.

Tratamentul este
posibil, iar în cazul în care este cauzat de un dezechilibru hormonal, poate fi
administrată terapie hormonală pentru a stimula dezvoltarea penisului. În
cazurile în care micropenisul afectează negativ funcția sexuală sau afectează
emoțional persoana respectivă, se pot lua în considerare opțiuni precum intervenția chirurgicală
de mărire a penisului (faloplastia) sau terapia cu un psiholog.

Atâta timp cât nu sunt
prezente alte probleme de sănătate, un micropenis poate funcționa normal.
Persoanele cu micropenis pot urina normal, pot avea erecții, pot întreține
raporturi sexuale și pot avea orgasm.

Citeste continuarea pe adevarul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema