Metoda prin care frații Tate făceau sute de mii de dolari, chiar sub nasul autorităților. Andrew Tate: „Am ales România fiindcă prefer o țară unde corupția este accesibilă tuturor”

Momentul în care se află România în prezent oferă oportunități de afaceri ilegale celor precum frații Tate.

Astfel, în timp ce băbuțele care vindeau flori sau pătrunjel pe stradă pentru a mai câștiga un bănuț în plus erau amendate, frații Andrew și Tristan Tate erau lăsați să se îmbogățească în voie, fără ca cineva să își pună vreun semn de întrebare.

În plus, Andrew Tate a zis de mai multe ori avantajele pentru care România este țara perfectă.
Unul dintre ele este chiar gradul de corupție ridicat care le permite milionarilor să facă ilegalități la orice oră a zilei.

Cum făceau frații Tate sute de mii de dolari, sub nasul autorităților

Documentele oficiale publicate de ANAF arată că milionarii Andrew și Tristan tate erau săraci, la propriu. Firmele lor aveau multe datorii, iar pentru unele dintre ele n-au fost depuse documentele fiscale obligatorii de ani de zile.
Societățile comerciale au fost înregistrate atât la ei acasă, în Voluntari, cât și în localitatea Săcele, într-un imobil pe Strada Narciselor, nr. 70.

Toate firmele din Brașov au sediul la aceeași adresă, dar administratorii sunt diferiți.

În trecut, chiar dacă frații Tate  se afișau în plin lux și opulență care tăia oricui răsfularea, în realitate, cei doi aveau firme falimentare. Cu toate acestea, nimeni nu s-a întrebat de unde au cei doi atâția bani, până în ziua în care milionarii au fost acuzați de răpirea unei fete din SUA, iar Ambasada Statelor Unite ale Americii a luat măsurit drastice în ceea ce îi privește pe cei doi.

Citește și: „Ni se spărgeau vasele de sânge” Una dintre victimele lui Andrew Tate rupe tăcerea! Declarații cutremurătoare despre ceea ce făceau cei doi, în realitate

Nici până în prezent nu se știe cum au reușit frații Andrew și Tristan Tate să clădească un imperiu incredibil.

În mai multe înregistrări de pe internet, Andrew Tate susținea că a dat șpăgi funcționarilor publici din România încât nu le mai știe numărul. În același interviu, „Cobra” Tate a explicat de ce România este țara tuturor posibilităților.

„Am ales România fiindcă prefer o țară în care corupția este accesibilă tuturor!”, a menționat milionarul.

Citește și: Psihologul Tudorel Butoi, prezumții sumbre despre frații Tate: „Le preconizez acestor nătărăi pușcăria”

Andrew Tate

[Sursa foto: Facebook]

Cum au intrat frații Tate în vizorul DIICOT

După ce Ambasada Statelor Unite ale Americii a solicitat autorităților din România să ia măsuri în cazul tinerei din SUA care a reclamat că a fost răpită de milionari, idoli în prezent pentru foarte mulți tineri, cei doi au intrat în vizorul DIICOT.

„La data de 29.12.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol. În cauză s-a reținut că, la începutul anului 2021, 4 suspecți (doi cetățeni britanici și doi cetățeni români) au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane.

Citește și: “Nu avem o legislație care să reglementeze videochatul”. Cazul fraților Tate scoate la iveală o serie nesfârșită de probleme ale României. Ce șanse au să scape de închisoare| EXCLUSIV

Andrew și Tristan Tate

[Sursa foto: Facebook]

Persoanele vătămate au fost recrutate de cetățenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializarede material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.  Până în prezent au fost identificate 6 persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracțional organizat.

Citește și: Percheziții în casa fostului iubit al Biancăi Drăgușanu, Tristan Tate. Milionarul și fratele lui, acuzați că ar fi sechestrat două femei, cu scopul de a le exploata sexual

Cu privire la infracțiunea de viol s-a reținut că, în luna martie 2022, o persoană vătămată a fost constrânsă, în două ocazii diferite, de un suspect prin exercitarea de violențe fizice și presiuni psihologice să întrețină relații sexuale.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au fost conduse, în vederea audierii, 4 persoane despre care există bănuiala rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracțională. În urma audierilor, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de cele 4 persoane. La activități au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov și Serviciului pentru Combaterea Traficului de Persoane, precum și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Citește și: Talibanii sar în sprijinul lui Andrew Tate. De ce cred aceștia că vestul are nevoie de milionar

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au precizat procurorii DIICOT.

Citeste continuarea pe www.stirilekanald.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Româncă din Spania, omorâtă de un senegalez cu 14 ani mai tânăr. Cei doi ar fi avut relații intime înainte de crimă

Urmatoarea stire

Sibiu. Alertă, copil răpit! Poliția solicită sprijin pentru găsirea unei fete de 14 ani din Tălmaciu, luată cu forța de acasă de patru bărbați mascați. Foto și semnalmente.

Stiri pe aceeasi tema

Irene Vallejo – Infinitul într-o trestie

Traducere din limba spaniolă de Silvia-Alexandra Ștefan Colecția ANANSI. World Fiction, Editura Pandora M, Coordonator: Bogdan-Alexandru Stănescu Un…