Medicii au dat verdictul chiar în Parlamentul European. Vaccinul Covid a distrus fertilitatea populației din UE


Summit-ul Internațional Covid-19, care a reunit somități din lumea medicală și s-a desfășurat chiar în incinta Parlamentului European, a dat o lovitură cruntă vacciniștilor de la vârful UE. Medicii au prezentat date statistice și studii care au arătat clar că fertilitatea populației din statele Uniunii Europene a fost afectată iremediabil după campania de vaccinare anti-Covid. Aceștia au mai condamnat autoritățile europene pentru îndemnul de a vaccina femeile gravide, în condițiile în care studiile erau inexistente.

Prof. dr. Giovanni Frajese: ”Au transformat femeile însărcinate în cobai”

Somități din lumea medicală mondială s-au reunit chiar în Parlamentul European, la Summitul Internațional Covid-19, pentru a dezbate problemele majore create de vaccinul Covid pe bază de ARN mesager. Unul dintre subiectele fierbinți ale conferinței a fost legate de efectele vaccinului Covid asupra sistemului reproducător, medicii semnalând afectarea iremediabilă a fertilității după campania de vaccinare. Dr. Natalia Prego, din Spania, a arătat că însăși compania Pfizer a recunoscut că, în primele ore de la vaccinarea Covid, efectele se văd și la nivelul celorlalte organe, nu numai la nivel muscular. ”Acest lucru are consecințe grave. Deci ARN mesager se depune în anumite locuri, iar ideea este să le transmită un mesaj celulelor ca să le determine să producă proteina spike. Când vaccinul împotriva Covid 19 este inoculat, el ajunge la nivelul ovarelor și le transmite celulelor un ordin de reproducere genetică pentru a produce proteina spike. Când proteina spike se lipește de receptorii de AC2, hormonii 1 și 7, care sunt necesari pentru sinteza estrogenului și progesteronului, nu mai sunt eliberați, Practic, se dereglează menstruația din cauza modificării de estrogen. De asemenea, apar dereglări la funcția de concepție, adică la posibilitatea de implantare la ovare, pentru că apar modificări ale endometrului, care înconjoară uterul și care nu permite dezvoltarea normală a sarcinii”, a declarat dr. Natalia Prego.

Scăderi de 10%

Medicii au arătat că scăderea hormonilor sexuali la femei se corelează cu o scădere a fertilității, iar acest lucru a fost demonstrat și de studii in vitro care dovedește că proteina spike duce la o scădere a cantității hormonilor. În plus, au fost semnalate evoluții intrauterine anormale, pentru că fătul nu se mai dezvoltă normal. ”Rata fertilității a scăzut în Spania, de exemplu, cu 7-8%, în rândul populației cu vârste între 18 și 49 de ani. Datele arată că, cu cât rata vaccinării este mai crescută, cu atât scade rata fertilității și, implicit, a natalității, rate care sunt mai mici înainte de 2022 și după 2022. Același lucru se vede în toate țările din Europa. Peste tot rata natalității a scăzut vizibil cu 7% până la 10% și asta în primul an după campania de vaccinare anti-Covid”, a…

Citeste continuarea pe www.national.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema