Măsuri talibane la școală, la muncă și în parc


 

Secretarul General ONU, Antonio Guterres, a cerut revocarea tuturor restricțiilor impuse femeilor, în ultimele săptămâni. Printre acestea se numără inclusiv interzicerea intrării femeilor în parcuri. Consiliul de Securitate este cel care instituie sancțiuni internaționale, stabilește operațiuni de menținere a păci și autorizează acțiuni militare.

 

Cu doar câteva luni în urmă, fetele afgane au putut da examenul de admitere la universitate, deși câteva discipline le-au fost interzise, printre care ingineria, economia, medicina veterinară și agricultura. De la întoarcerea la putere a talibanilor, anul trecut, facultățile aplicau deja reguli de segregare și discriminatorii: studentele aveau intrări și săli de curs separate, iar materiile nu puteau fi predate decât de profesoare sau profesori bătrâni.

 

Mediul universitar, neadecvat fetelor 

 

Talibanii promiseseră anul trecut reguli mai blânde aplicate în societate. În timp însă, islamiștii adepți ai liniei dure s-au impus. În fruntea lor se află chiar liderul taliban, Hibatullah Akhundzada, care este împotriva educației moderne, în special la femei. Confruntarea dintre duri și moderați a ținut până săptămâna trecută, când ministrul afgan al Educației a eliminat, de pe o zi pe alta, fetele din sistemul universitar. El a explicat că, examinând curriculum și atmosfera din universități, cercetătorii săi au ajuns la concluzia că „mediul nu este adecvat” pentru fete. „Cetățenii nu trebuie să fie îngrijorați”, a mai spus ministrul taliban, lăsând să se înțeleagă că măsura este provizorie, până la crearea unui cadru universitar adecvat pentru fete.

 

Promisiunile talibanilor sunt volatile. În martie, ei au anunțat că vor redeschide unele licee pentru fete, însă în ziua în care elevele urmau să se întoarcă la școală, măsura a fost anulată

>

 

Interdicția de săptămâna trecută pune capăt unei perioade de dezvoltare excepțională a învățământului „la feminin”. Între 2001, când coaliția internațională a răsturnat Emiratul Islamic, și 2018, rata de participare a fetelor la cursuri universitare a crescut de 20 de ori.

 

Interzis în ONG-uri

 

O altă măsură talibană din ultima săptămână este interdicția ca femeile să lucreze pentru organizații neguvernamentale. Urmarea imediată a fost oprirea activității a cel puțin cinci mari ONG-uri în care activau și afgane. „Care International”, Consiliul Norvegian pentru Refugiați și Salvați Copiii au anunțat că nu își pot continua munca „fără personalul nostru feminin”.

 

Ministerul Viciului lovește la iarbă verde 

 

Luna trecută, accesul femeilor în parcurile publice din Kabul a fost interzis. Până atunci, femeile aveau voie în parcuri duminica, lunea și marțea, iar bărbații – în celelalte zile.

 

Acum însă, femeile nu mai sunt acceptate nici măcar dacă sunt însoțite de mahram (o rudă de sex masculin).

 

„Am făcut asta pentru că în ultimele 15 luni, în ciuda eforturilor noastre, oamenii au mers în parc și nu au respectat legile Sharia”, a declarat pentru BBC purtătorul de cuvânt al Ministerului Propagării Virtuții și Prevenirii Viciului.

 

De asemenea, femeile nu mai au voie în săli de fitness și la SPA.

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Accesul la Twitter, întrerupt din cauza unor probleme tehnice

Urmatoarea stire

Alertă de raid aerian în Kiev și alte două regiuni importante ale Ucrainei

Stiri pe aceeasi tema