Au început forajele pentru studiul geotehnic necesar construirii secțiunii Eroilor- Piața Iancului din Magistrala 5 de metrou.
„Fără zgomot nu există muzică, fără foraj nu există metrou”, se arată pe panoul de informare cu privire la începerea forajelor, care au o durată estimată de șase luni.
Contractul de constultanță și proiectare pentru secțiunea Eroilor- Piața Iancului din Magistrala 5 de metrou a fost semnat în octombrie 2021 cu asocierea 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata SpA & SWS Engineering SpA & Coding S.R.L. & Metrans Engineering S.R.L. pentru aproape 40 de milioane de lei.
Lansarea licitației va avea loc în 2024
Potrivit prevederilor din contract, proiectarea se va încheia la finalul anului acesta.
Lansarea licitației pentru execuția lucrărilor de structură la secțiunea Eroilor- Piața Iancului din Magistrala 5 este estimată pentru anul 2024, a transmis Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex.
„Sursa de finanțare este Programul Operațional de Transport (POT 2021 – 2027)”, a precizat directorul general al Metrorex.
Secțiunea 2 a Magistralei 5 va avea șașe stații
Secțiunea 2 Eroilor- Iancului va avea 5,4 kilometri de cale dublă și șase stații: Hașdeu, Cișmigiu, Universitate, Calea Moșilor, Traian și Piața Iancului.
Valoarea contractului pentru construcția tronsonului este estimată la 2,9 miliarde de lei cu TVA, iar lucrarea va fi finanțată din fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat și din propriile surse.
Magistrala 5 este formată din trei secțiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Piața Iancului, respectiv Piața Iancului – Pantelimon.