MAE: România a luat decizia de a interveni în favoarea Ucrainei la CEDO, în cauza introdusă împotriva Rusiei

România a depus la Grefa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) vineri, 16 septembrie 2022, cererea de intervenţie a ţării noastre în favoarea Ucrainei, în cauza introdusă de acest stat împotriva Federaţiei Ruse la Curte, la 28 februarie 2022. Cauza nr. 11055/22, aflată în stadiu incipient pe rolul CEDO, are ca obiect încălcările grave ale drepturilor omului, comise în masă de Federaţia Rusă în cadrul agresiunii militare desfăşurate pe teritoriul Ucrainei începând cu 24 februarie 2022, arată un comunicat de presă al MAE, potrivit News.ro.

Cererea de intervenţie a României a fost adresată prin intermediul Agentului Guvernamental pentru CEDO, în baza articolului 36(2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Convenţia), completat de regula 44 din Regulamentul CEDO, mai indică sursa citată.

„Această intervenţie a României are loc în cadrul eforturilor ţării noastre de susţinere a Ucrainei, ca urmare a războiului ilegal de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva acestui stat, inclusiv prin intermediul instrumentelor de drept internaţional. România îşi propune astfel să transmită un mesaj principial, în spiritul acţiunilor sale de promotor tradiţional al justiţiei internaţionale. Demersul României de a interveni în această cauză a fost iniţiat la solicitarea  părţii ucrainene, transmisă după introducerea de către Ucraina la CEDO a cererii în formă completă, la 23 iunie 2022, urmată de comunicatul CEDO din 28 iunie 2022”, conform sursei menţionate.

MAE reaminteşte că România şi-a arătat susţinerea pentru Ucraina în domeniul justiţiei internaţionale şi prin iniţierea, la 2 martie 2022, alături de alte state 39 de state, a procedurilor pe rolul Curţii Penale Internaţionale, precum şi prin Declaraţia de Intervenţie în procesul aflat pe rolul Curţii Internaţionale de Justiţie în dosarul privind „Acuzaţii de genocid în temeiul Convenţiei pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid (Ucraina c. Rusia)”, transmisă la CIJ la 13 septembrie 2022 (https://www.mae.ro/node/59586).

Acordarea permisiunii Statelor de a interveni în cauze aflate pe rol, „în interesul unei bune administrări a justiţiei” (regula 44(3)) este o practică bine stabilită la nivelul CEDO. Intervenţia se solicită potrivit unei proceduri specifice şi se acordă de către CEDO, având în vedere că speţele aflate pe rol au o importanţă publică majoră şi că, de cele mai multe ori, impactul deciziilor se extinde dincolo de cazul individual respectiv.

În cazul acordării permisiunii de intervenţie, statele interveniente sunt invitate să prezinte intervenţia sub formă de observaţii scrise, în termenul stabilit de instanţă. Conţinutul intervenţiei se va limita la aspecte principiale, cu precădere aspecte ce ţin de admisibilitatea cererii şi de chestiunea complexă a întrepătrunderii drepturilor omului cu dreptul internaţional umanitar.

Biroul ONU pentru drepturile omului avertizează Rusia

viewscnt

Citeste continuarea pe universul.net

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Fosta fabrică IMGB, mândria epocii comuniste, în proces de demolare. S-au folosit 180 km de explozibil pentru a pune la pământ coșurile de fum

Urmatoarea stire

cine e concurentul pentru care s-au duelat Irina și Theo Rose

Stiri pe aceeasi tema