Puține mai am de făcut aici, în acest univers: cumpăr fructe, potrivesc fasolea și ciolanul într-o mâncare, beau bere, discut cu câțiva prieteni. Discuțiile acestea încurcă lucrurile. Oamenii de pe terasă – e cea mai mică și cea mai umbroasă din Drumul Taberei – aud că apare numele lui Einstein. Mă consideră profesor de fizică aflat la pensie. În cele din urmă, m-au „agățat”: „Ce părere ai despre războiul din Ucraina?”.
N-am o părere deocamdată. Înaintăm către mijlocul unui istoric vechi de câteva sute de ani. Până desfășor istoricul, sper să se încheie războiul. Oi fi fost profesor de istorie? Unul crede că Elisabeta a II-a i-a cerut lui Churchill să protejeze România și Grecia, dar România a fost trădată. Încerc să precizez că Elisabeta a II-a s-a urcat pe tron în 1952. „Păi, da, și după aia a fost Ialta”, zice preopinentul meu.
Din metavers îl chem să-mi fie companion pe un vechi prieten. Cu el alături, mai scap de discuții incomunicante. Apare, zi de zi, încărcat de emoții negative: cum pot vorbi propagandiștii noștri atât de superficial despre Rusia?! Știe că patronii de media ar trebui să-și dea afară angajații care ar vrea să prezinte Rusia mai obiectiv, dar nu se poate abține să nu sufere în fața dublei propagande ce se desfășoară în metaversul războiului. E masochist? Caută în continuare doar surse ale acestor propagande. Suferă că generația lui de intelectuali nu poate gândi ca el, că nu se mai înțelege cu surorile sale, că oportunismul nu e spart de câte un caz răsunător de conștiință trezită din somnul dogmatic.
Cine ar mediatiza o astfel de conștiință? – îl întreb. Da, ai dreptate. Ar trebui să se exprime doar într-o bulă din metavers.
Un amic, care în prima sa tinerețe a fost un stâlp important al Mișcării Bivolaru, îmi face cadou o sferă mică de ametist ca să-mi pun în ordine energiile personale. El e cel care crede că Churchill a pierdut alegerile de după încheierea războiului întrucât nu a ascultat de regina sa și a lăsat România sub cizma lui Stalin.
Suntem diferiți și asta face „gloria” demnității noastre, cum zice un slogan. Dar istoria pe care credem că o știm are ferestre din universuri prea diferite. În metaversul format din bule de comunicare există doar prezent. Aceste mijloace de comunicare sofisticată refac prototipul comunicării. Pot să-mi comand acasă o supă caldă și pot invita pe cineva să o mănânce alături de mine, dar nu mai pot lega prezentul de istoria cum ar veni reală.
Unul de la terasă caută în Wikipedia să vadă ce au fost bolșevicii. Nu poate înțelege cum niște minoritari și-au spus majoritari și au acaparat un partid printr-o lovitură contra voturilor. Nu înțelege nici de ce lovitura de stat care a urmat nu a fost contracarată militar de marile puteri, cea mai mare fiind atunci Imperiul Britanic. Dimpotrivă, marele capital a ajutat formarea Armatei Roșii, zic. Nu crede chestia asta. El a auzit doar că Germania l-a ajutat pe Lenin ca să facă pace separată.
În fond, acesta este visul secret al ideologiei progresiste: conștiințe pentru care doar prezentul face parte din istorie. Copaci pe rotile, fără rădăcini. Ființe pur geografice. Trupuri fără suflet ori suflete fără spirit.
