La fiecare câteva minute, pământul se cutremură în urma exploziilor care răsună pe străzile distruse din Siversk, în regiunea Donetsk din estul Ucrainei. Uneori este vorba de rachetele ucrainene, alteori de cele ale rușilor.
Munca de până acum nu i-a pregătit pe poștași pentru ce urmau să facă pe timp de război
Drumurile sunt acoperite de noroi și de moloz aruncate de nenumăratele rafale care au venit. Cele câteva vehicule trebuie să ocolească craterele pline de apă în care au căzut bombele.
Etajele superioare ale unor blocuri de apartamente au fost reduse la moloz și abia dacă mai există o fereastră intactă pe stradă. Cablurile telefonice și electrice șerpuiesc de-a lungul solului.
Cu toate acestea, pensionarii din zonă se aventurează până la drumul principal pentru a-și ridica pensia lunară, adusă în oraș de o unitate mobilă a Ukrposhta, serviciul poștal ucrainean.
Pensiile sunt mici dar suficiente pentru a cumpăra puțină mâncare de la unul dintre puținele magazine încă deschise.
Mica dubiță galbenă și albă a Ukrposhta ajunge la Siversk o dată pe lună.
Anna Fesenko, o femeie blondă și zâmbitoare, conduce unitatea mobilă. În timp ce ea și colegii ei verifică documentele în funcție de o listă de beneficiari și distribuie banii, Anna îi mai face să zâmbească pe locuitorii obosiți ai orașului.
Fesenko spune că lucrează la Ukrposhta de 15 ani. Acei ani de muncă poștală previzibilă și metodică nu au pregătit-o pentru ceea ce face acum. „Nu mi-aș fi putut imagina niciodată un astfel de coșmar”, spune ea pentru CNN.
Înainte de a conduce unitatea mobilă, Fesenko a lucrat la oficiul poștal din Bakhmut, la aproximativ 22 de mile sud de Siversk. Dar la mijlocul toamnei, luptele din jurul orașului au devenit atât de intense încât ea și colegii ei de acolo au fost nevoiți să se evacueze.
Ea înțelege că slujba ei nu este doar de a distribui pensii: ci de a le reaminti oamenilor din Siversk că nu au fost uitați. „Cred că noi suntem singura legătură între ei și restul lumii”, spune ea.
