Lucian Bode a discutat cu omologul bulgar despre coordonarea demersurilor privind aderarea la Spațiul Schengen. Au fost convenite măsuri pentru consolidarea cooperării la frontieră privind migrația ilegală


Ministrul afacerilor interne Lucian Bode a avut, miercuri, o întâlnire de lucru, la București, cu omologul austriac Gerhard Karner, în cadrul căreia au discutat despre cooperarea și coordonarea în plan bilateral și în plan european între România și Austria în domeniul afacerilor interne și despre aderarea României la spațiul Schengen în cursul acestui an.

Acesta le-a declarat jurnaliștilor la primirea lui Karner că vizita acestuia dezgheață relațiile bilaterale dintre România și Austria, care s-au depreciat pe fondul votului negativ exprimat de cea din urmă în decembrie anul trecut privind aderarea țării noastre la spațiul Schengen.

„Vizita de astăzi este o continuare firească a activităţilor desfăşurate de structurile Ministerelor Afacerilor Interne din România şi Austria, structuri care s-au întâlnit la nivel tehnic pe parcursul acestui an. Vizita de astăzi este, dacă vreţi, o abordare pragmatică a temelor de interes pentru ţările noastre. Aş vrea să mai spun un lucru. Văzând abordarea din presă cu privire la această vizită aş confirma că această vizită dezgheaţă relaţiile bilaterale dintre România şi Austria la nivelul MAI, relaţii care s-au răcit la finalul anului trecut”, a declarat ministrul de interne.

În context, ministrul român i-a transmis omologului austriac că România contribuie constant și activ la consolidarea securității UE, acționând „întotdeauna în spiritul solidarității și responsabilității europene”, și a subliniat faptul că României trebuie să i se respecte drepturile de stat membru garantate de tratate în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen.

„O spun cât se poate de deschis acum când am depășit emoția momentului 8 decembrie 2022: vreau să se înțeleagă foarte bine că echilibrul dintre drepturi și obligații este esențial și nu este firesc ca noi, România, să ne asumăm numai obligații fără a beneficia de drepturile care in se cuvin. România contribuie constant și activ la eforturile generale de consolidare a securității Uniunii Europene și este unul dintre principalii contributori. În acest sens, abordăm cu toată seriozitatea rolul de stat membru care asigură protecția frontierelor externe ale Uniunii Europene direct și indirect și, indiferent de situație, aplicăm același standarde înalte, iar rezultatele pe care le avem vorbesc de la sine. (…) L-am asigurat pe domnul ministru că am înțeles foarte bine preocuparea Austriei în ceea ce privește gestionarea migrației ilegale și drept dovadă ne-am implicat foarte activ în lupta împotriva acestui fenomen atât la nivel bilateral, cât și la nivel European. Suntem alături de Austria și de toate statele membre afectate de problematica migrației, iar România din poziția strategică în care se află joacă un rol cheie în securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene”, a declarat Lucian Bode, într-o conferință…

Citeste continuarea pe www.caleaeuropeana.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema