Doi tineri americani și-au dorit
să petreacă o vacanţă de două săptămâni în România, mai exact, pe unul dintre
cele mai frumoase drumuri din Europa – Transfăgărășan. Cei doi au avut parte de
o experiență inedită, țara noastră având nenumărate atracții, însă nu s-au ferit
să atragă atenţia şi asupra aspectelor mai puţin plăcute.
Doi turiști americani, dezamăgiți de experiența pe Transfăgărășan / Foto: Shutterstock
În urmă cu şase luni, un cuplu din
SUA, Ashley și Jordan, a luat decizia de a își petrece două săptămâni în
România. Cei doi vloggeri au ajuns și pe Transfăgărăşan, unul dintre cele mai
spectaculoase drumuri din lume, însă, chiar dacă s-au bucurat de peisajul de
poveste, au avut parte și de experiențe neplăcute și au plecat cu un gust amar.
Cei doi și-au exprimat nemulțumirile chiar pe Internet, unde au spus exact ce
nu le-a plăcut: incidente în trafic şi mormane de gunoi lăsate în urmă de
turişti iresponsabili.
„Se pare că suntem la
jumătatea drumului. Trebuie să spun că este superb aici, peisajele sunt
incredibile, este natură și sunt animale sălbatice și înțeleg de ce acesta este
cel mai spectaculos drum din lume, dar am prins o zi foarte proastă pentru a
veni aici.
A fost aglomerat tot timpul. Am avut foarte
mare ghinion. Înainte să veniți, neapărat să verificați site-ul
Transfăgărășanului, pentru a vedea ce se întâmplă”, spune tânărul Jordan în
vlogul dedicat călătoriei pe pagina sa de YouTube.
„Zona respectivă a pădurii era absolut înecată de gunoi”
Partenera sa Ashley a fost, însă,
dezamăgită de comportamentul turiștilor care se apropriau foarte mult de urși,
gunoiul, pietrele însemnate cu nume și lipsa semnelor de avertizare: „E
superb, dar am asistat la un comportament execrabil din partea turiștilor.
Pietrele de peste tot sunt scrise cu Nu-știu-cine iubește pe Nu-știu-cine. Am
oprit să ne dezamorțim picioarele și zona respectivă a pădurii era absolut
înecată de gunoi.
Oamenii se apropiau mult prea
mult de urși. Nu este niciun semn care să anunțe că sunt urși în zonă, nu este
niciun semn pe care să scrie: «atenție la urși», «nu
hrăniți urșii», «nu arucați resturi»,
nu e nimic. E o zonă în care fiecăruia îi e permis să facă ce vrea și oamenii
se poartă exact așa”, a spus Ashley dezamăgită în vlog-ul cuplului.
După ce au ajuns la Sibiu, cei
doi americani au…