Locuinţa premierului din Sri Lanka a fost incendiată de protestatari

  • Locuinţa este, în prezent, sub asediu şi în flăcări, la doar câteva ore după ce mii de oameni au ocupat reşedinţa oficială a preşedintelui Gotabaya Rajapaksa din capitala Sri Lanka.
  • Nu ştim încă unde se afla premierul în momentul în care casa a fost incendiată.
  • Anterior, Wickremesinghe s-a oferit să demisioneze şi să formeze un guvern compus din toate partidele, ca urmare a furiei masive a populaţiei din cauza unei crize economice fără precedent, care a îngenuncheat Sri Lanka.

Locuinţa premierului din Sri Lanka a fost incendiată de protestatarii care, anterior, au ocupat şi palatul prezidenţial, potrivit BBC, citat de Mediafax.

Locuinţa este, în prezent, sub asediu şi în flăcări, la doar câteva ore după ce mii de oameni au ocupat reşedinţa oficială a preşedintelui Gotabaya Rajapaksa din capitala Sri Lanka.

„Protestatarii au pătruns în reşedinţa privată a premierului Ranil Wickremesinghe şi i-au dat foc”, a declarat pentru BBC un oficial din biroul acestuia, citat de Mediafax.

Nu ştim încă unde se afla premierul în momentul în care casa a fost incendiată.

Wickremesinghe locuieşte împreună cu familia sa în casa cunoscută sub numele de Fifth Lane. El foloseşte reşedinţa oficială, numită Temple Trees, doar pentru afaceri oficiale.

Anterior, Wickremesinghe s-a oferit să demisioneze şi să formeze un guvern compus din toate partidele, ca urmare a furiei masive a populaţiei din cauza unei crize economice fără precedent, care a îngenuncheat Sri Lanka.

Insula de 22 de milioane de locuitori se luptă cu o lipsă severă de valută care a limitat importurile de combustibil, alimente şi medicamente, aruncând ţara în cea mai gravă criză economică de la obţinerea independenţei în 1948.

Criza vine după ce pandemia a afectat economia dependentă de turism şi a fost agravată de acumularea unei datorii guvernamentale uriaşe, de creşterea preţului petrolului şi de interzicerea anul trecut a importului de îngrăşăminte chimice, care a devastat agricultura.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Citeste continuarea pe alephnews.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Bucharest Pride 2022 și „Marşul pentru normalitate” s-au desfășurat fără incidente, sâmbătă, la Bucureşti

Urmatoarea stire

Un general american în rezervă, suspendat după ce a luat în derâdere o postare a Primei Doamne a SUA în privinţa avortului

Stiri pe aceeasi tema