Infrastructura critică a orașului Liov din vestul Ucrainei a fost deteriorată în loviturile rusești, a informat șeful Administrației Regionale de Stat din oraș, Maksym Kozytskyi, pe Telegram, adăugând că nu au fost înregistrate victime. Atacurile au avut loc la primele ore ale dimineții de joi, 16 februarie. Sirenele de raid aerian au sunat în toată Ucraina, dar până acum pagubele din Liov sunt singurele raportate, potrivit The Guardian.
Main News a transmis LIVE cele mai importante informații din ziua 358 a războiului din Ucraina:
10:40 – Președintele francez, Emmanuel Macron, și principalul diplomat al Chinei, Wang Yi, au convenit cu o zi în urmă să contribuie „pentru pace” în Ucraina, a declarat biroul lui Macron în urma discuțiilor purtate de cei doi oficiali.
Macron nu și-a ascuns speranța că Beijingul, care rămâne un aliat important al Moscovei și nu a condamnat invazia Ucrainei, va face presiuni asupra Federației Ruse să revină la masa negocierilor, notează The Guardian.
09:00 – Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite va vota săptămâna viitoare un proiect de rezoluție care subliniază „necesitatea de a ajunge, cât mai curând posibil, la o pace cuprinzătoare, justă și de durată” în Ucraina, relatează Reuters.
Informații transmise din timpul invaziei ruse în Ucraina: