[ditty id=108033]

Limba uitată. Pepelea, Pepeleașca, Pepeliuga


 

Limbajul este, de regulă, într-o continuă metamorfoză (astăzi, la noi, după epoca franțuzismelor, prioritate are „romgleza” crescută la sânul marilor corporații). O limbă vorbită, fie ea română, germană sau inuit, primește cuvinte noi, pierde sau respinge altele. Pe unele pur și simplu le ignoră până când devin perimate, desuete, vetuste. Este și cazul unora pe care le vom expune atenției dumneavoastră, în continuare. Folosite cândva pe teritoriile locuite de români și provenite din latină, pecenegă, bulgară, turcă etc., acestea ne mai sună azi doar vag familiar. Le și utilizăm uneori, fără a le cunoaște însă prea bine conotațiile. Dar să facem loc exemplelor filologului Gheorghiță Ciocioi.

 

Pepelea, Pepeleașca, Pepeliuga

 

„Pepelea este un nume cunoscut nu doar din vestita piesă «Sânziana și Pepelea» a lui Vasile Alecsandri, ori pentru faimosul cui («al lui Pepelea») din povestea românească. Pepelea este și nume de familie în Balcani, sudul Ucrainei și România. Originea acestuia este termenul vechi slav «pepel», adică «cenușă». De altfel, «Cenușăreasa» din povești poartă, la bulgari, numele «Pepeleașca», iar la sârbi, «Pepeliuga»”.

 

Iuruc, ciobanul rătăcitor

 

„Iuruc este un nume purtat de aromânii, bulgarii și turcii din Rumelia; preluat din turcă (yörük), unde are înțelesul de rătăcitor, care merge din loc în loc. În Rumelia, dialectal, a căpătat sensul de păstor din munți, care rătăcește cu turmele sale departe de casă. Este un nume prezent la aromânii din Dobrogea”.

 

Rahtivan, o meserie cândva onorabilă

 

„Termenul «rahtivan» provine din limba turcă și se referă la îndeletnicirea de pregătire a cailor domnitorului, ori ai elitei militare, pentru drum sau luptă. Rahtivanul avea în grijă, «la raft», harnașamentul (șaua, hamul, zăbala, frâul, capăstrul, scărița etc.). În trecut, «meseria» – ce implica adeseori și confecționarea ori repararea harnașamentului – era considerată una onorabilă, existând chiar mici «unități» de rahtivani. Este și numele unei comune din județul Prahova – Aricești Rahtivani”.

 

Grama, numele-urare

 

„Grama este, în mod evident, un nume care nu are a face cu vreo unitate de măsură (gram, kilogram), fiind cunoscut la nord și la sud de Dunăre cu mult înainte de introducerea sistemului de măsurare a greutății folosit în zilele noastre (preferam ocaua și nu numai). Originea este legată de termenul grecesc γράμμα, adică literă, scrisoare. În slava balcanică, știutor de carte, învățat sunt redate prin «gramoten». Astfel, Gramo, Gramen (format asemenea numelor Camen, Stamen), Grama, Gramotin etc. au fost nume de botez inițial, în Balcani, nume-urare: pruncul să devină știutor de carte, învățat și înțelept. Ajuns astăzi nume de familie, la noi sunt cunoscute mai cu seamă formele de Gramă, Gramea și Grama.

 

Puzderie, resturi de in/cânepă

 

„Puzderie este un termen vechi slav prezent și astăzi în limbile balcanice. A căpătat, în românește, înțelesul de mulțime (nenumărată). În slavă, are sensul de resturi de cânepă, in (după melițat și scărmănat), scoarță zdrobită de copac, pleavă (păzderje/ puzderje)”.

 

„A nu fi în toate doagele”/„A fi într-o doagă” 

 

„Este o expresie relativ târzie la noi, ce pare a-și avea originea în latină: doga = doagă. Cuvântul este cunoscut sub o formă apropiată în mai multe limbi europene. Expresia românească are înțelesul de «a nu fi în firea ta»; cunoscută și în limbile turcice, folosită, de aici, și în Balcani. În turcă, «fire» («sein-ul» ce dă filosofilor de furcă) e redat prin «doğa». Este derivat din verbul turcesc «doğ» – cu sufixul din turca modernă «a». Înțelesul inițial: a se naște, a se ridica/răsări (despre prunc, ori soare). Întâlnit înainte de anul 1000, în turca veche («tuğ»), cu sensul dat [Maitrisimit Nom], dar și în limbile turcice de la nordul Mării Negre («kipceak»), cu sensul de «a se naște», «dat din naștere» [Abu Hayyan, Kitabu’l-Idrak, 1312]. Echivalent în latină: nasci, nat. Termenul turcesc «doğa» se tălmăcește prin: suma lucrurilor care există spontan. Fire, prin urmare”.

 

Tâlhar, un hoț ieșit din minți

 

„Termenul «tâlhar» nu este întâlnit în limbile vecine, în slavona bisericească, latină, ori greacă. A intrat în română prin intermediul limbilor cumană ori pecenegă, cel mai probabil, fiind întâlnit, rar, în limbile urmașe ale limbii kipceak, în forme apropiate astăzi. Înțelesul ar fi de hoț turbat, jefuitor crud, ieșit din minți. DÄL /DELI (nebun, fără minte) – KHARAK/GARAKÇY (hoț, jefuitor) – turkmenă, kârgâză, kazahă; trecut cu etimologie necunoscută în DEX”.

 

O combinație latino-româno-medio-bulgară

 

„«Pururea» este un termen cu înțelesul de întotdeauna, mereu; întâlnit nu doar în «Rugăciunea Domnească». Cu toate că majoritatea cuvintelor din «Tatăl nostru» e de origine latină, aflăm aici și o terminologie slavă: greșeală, greșiților, izbăvește, ispită, slavă, vecii vecilor. «Pururea», deși se presupune (prudent) că ar proveni din latină (purus) este o construcție românească, alcătuită dintr-o expresie medio-bulgară: po re’ red. Pѩдъ indică succesiunea, pornind de la «acum» – și încheind cu «în vecii vecilor», având înțelesul de un interval de timp «în curgere»: mereu, întruna, întotdeauna, «la rând»”.

 

Sensurile unui cuvânt veșnic la modă

 

„«Grijă» este un termen auzit mereu la slujbele religioase. Ne este atât de familiar: «Toată grija cea lumească să o lepădăm» – cu înțelesul de «neliniște, stăruința de a face ceva». Împrumutat din slava veche: «grizet» = a roade, a mușca cu dinții din ceva tare, puțin câte puțin – cu sensul de frământare. Proto-slavă: «grizti». «Grija», dezvoltat semantic, în sârbă: durere de stomac; în rusă: rană, durere. În română, ca sens, apropiat de medio-bulgară și bulgară: strâmtorare, frământare sufletească”.

 

„Odaie”, nu iese fum fără foc

 

„«Odaie» vine din turcă/turcică: «oda». Cuvântul turcesc «otaġ», ajuns mai apoi «oda», a evoluat din termenul «casă, cort». Este derivat din verbul «ota» – «a arde focul, a scoate fum». Acest verb provine din termenul ōt = «foc», cu un sufix din turca veche +g. Cea dintâi înregistrare în turca veche: 1073; cea dintâi înregistrare în kipceak (cumană/pecenegă): 1312 (cu sensul de cort, încăpere unde se face/arde focul); preluat și de bulgară: odaia”.

 

Cum ne-am ales cu patronimele Pârvan și Oteteleșanu

 

„Întâlnit astăzi ca nume de familie la noi, «Pârvan» a fost inițial nume de botez – sesiza profesorul Gheorghiță Ciocioi. Își are rădăcinile în medio-bulgară. Nu este un nume fără o semnificație creștină, dat la întâmplare. Astfel își botezau slavii sudici (trecând prin Biserică apoi și în părțile noastre) pruncii născuți de Sfântul Apostol Andrei: Cel dintâi (chemat), adică Pârvan. Acesta era (și rămâne) numele consacrat în calendar la sud de Dunăre al Apostolului: Sv. Andrei Părvo-zvani (prescurtat Păr-van). Toți cei botezați Pârvan își serbează și astăzi în Bulgaria «ziua numelui» de Sfântul Andrei, numele de Andrei nefiind atât de des întâlnit în Balcani, precum cele Ioan/Ivan, Gheorghe sau Nicolae. Numele Pârvu are aceeași semnificație”.

 

Un om încăpățânat

 

Istoria numelui Oteteleșanu? Din nou specialistul: „Nume al unui cunoscut politician, provenit din Oltenia; totodată, numele unei celebre terase bucureștene; fără vreo legătură cu satul Teliș din Bulgaria, după cum se presupune, acesta fiind numit astfel abia după 1878. Numele vechiului sat Oteteleșiu (comuna Bălcești), asemenea celor ale multor localități muntene, prin cancelarie, era unul slav. «Otet» se tălmăcește prin încăpățânat, îndârjit, termenul fiind păstrat atât de sârbă și bulgară, cât și de macedoneană. Numele întreg ar însemna «om încăpățânat de care cauți să te lipsești/să scapi»; loc cu astfel de oameni”.

 

Medgidia își trage numele de la un sultan

 

„Sultanul Abdul-Medjid (reîntemeietorul Medgidiei – oraș ce îi va purta numele – prin aducerea aici a șase mii de tătari din Crimeea, la aproape trei decenii după devastatorul război ruso-turc din 1828-1829), deschidea prima filă a unui calendar bulgar, în 1856 – data la care acesta abolea taxele și impozitele defavorizante pentru supușii non-islamici din imperiu – a fost un contemporan al lui Alexandru Ioan Cuza” – mai explica Gheorghiță Ciocioi. 

 

Agățător ca „Bădălău”

 

Ce înseamnă, concret, „Bădălău”? „Este un nume slav sud-dunărean, ajuns la nord de Dunăre după 1800. În bulgară, astăzi: Bădalov. Provine din termenul dialectal bulgar «bădăl» (бадъл) – ciulin, scai” – potrivit etnografului Gheorghiță Ciocioi.

 

La bulevard, ispir!

 

„Ispir este numele Spiridon în variantă turcă; folosit și în românește sub influența limbii turce – evidenția Gheorghiță Ciocioi. Asemenea numelui Gheorghe de la noi («nume de slugă»), Ispir, în turcă, a căpătat înțelesul de îngrijitor de cai, birjar. Este și numele purtat de un cunoscut culegător de basme: Petre Ispirescu (1830-1887). Născut la București, povestitorul nu a părăsit orașul decât o singură dată, când a mers la Roșiorii de Vede, unde fiica sa a ocupat un post de învățător”.

„Originea cuvântului «pepelea» este termenul vechi slav «pepel», adică «cenușă». De altfel, «Cenușăreasa» din povești poartă, la bulgari, numele «Pepeleașca»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

„«Grijă» este un cuvânt împrumutat din slava veche: «grizet» = a roade, a mușca cu dinții din ceva tare, puțin câte puțin – cu sensul de frământare”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

„Termenul «tâlhar» nu este întâlnit în limbile vecine, în slavona bisericească, latină, greacă. A intrat în română prin intermediul limbilor cumană ori pecenegă”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

 

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Tenisul fără certificat de vaccinare, o încântare: Australia salută revenirea lui Djokovici

Urmatoarea stire

Acţiunile europene sunt în plină ascensiune: au încheiat tranzacţiile de joi la cel mai ridicat nivel din aprilie 2022

Stiri pe aceeasi tema