Legea care prevede că arenda nu poate fi încheiată pe o perioadă mai mică de 7 ani, atacată la CCR



„Legea este un atac asupra libertății și proprietății cetățenilor. Proiectul legislativ este o continuare a modului de acțiune al comuniștilor, fiind o lege nocivă și neprofesional concepută, care afectează dreptul fundamental al românilor de a dispune de terenurile pe care le-au dobândit prin muncă proprie sau moștenire”, potrivit unui comunicat de presă.

„Proiectul în cauză ignoră total principiul libertății contractuale, fără a oferi vreo justificare solidă. În spatele acestei legi se află, fără îndoială, baronul PSD-ist Paul Stănescu din Olt”, declară Silviu Dehelean, deputat USR.

Potrivit acestuia, în combinație cu Legea 17/2014, „acest nou proiect de lege pare să aibă ca scop concentrarea puterii în domeniul agricol în mâinile unui număr redus de arendași – mari proprietari, fie ei români sau străini, lăsând proprietarii de drept la discreția acestora”.

„PSD nu doar că dă naștere unei legi dăunătoare, dar nici măcar nu demonstrează competența de a o redacta în mod corect – este neclară, prezintă paralelisme legislative și încalcă, fără nicio jenă, legea de tehnică legislativă”, explică deputatul Silviu Dehelean.

 

(sursa: Mediafax)

 

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema