Mandravela a fost una dintre cârciumile bucureștene a cărei poveste continuă să se spună când vine vorba de cele mai cunoscute localuri ale orașului de altădată.
Situată la capătul Bucureștilor, în mahalaua cu același nume, Mandravela avea ceva cu totul special, „ceva al ei”, inexplicabil, atât pentru bucureștenii de atunci, cât și pentru cei de acum.
Numele său sonor, care este de fapt un regionalism, se traduce prin „minciună” sau „intrigă”.
Așezată la blestemata răspântie ce întretăia cele trei drumuri nefaste, către închisoarea Văcărești, cimitirul Bellu și spitalul de nebuni Obregia, numele cârciumei te ducea întotdeauna cu gândul la un loc rău famat, unde oricând se putea întâmpla o nenorocire.
În perioada interbelică, nu era om din Capitală sau din împrejurimi să nu fi auzit de această cârciumă.
Alături, se afla o tutungerie și o gheretă unde se vindeau fructe și pâine. Nu aveau nimic deosebit nici vinul cârciumei, nici tutunul și nici pâinea, și, cu toate acestea, la Mandravela era întotdeauna plin de lume, de lăutari și de cheflii.
Se spune că uneori mai aveau loc și scandaluri, mai ales când poposeau aici pentru un pahar… sau mai multe, pușcăriașii proaspăt eliberați de la închisoarea Văcărești.
Cu aceștia nu prea aveai multe de vorbit sau de glumit, căci îmbătați de vin și sătui de fripturi, nici măcar ritmurile țambalurilor nu le potoleau furia dacă se simțeau insulați sau provocați în vreun fel.
Un astfel de episod, plin de suspans, ce se putea încheia tragic, ne povestește și jurnalistul Ion Dragomir într-un reportaj realizat pentru revista „Ilustrațiunea Română” din toamna anului 1935.
Reporterul nostru îl întâlnește la Mandravela pe bătăușul Titi Menghină, cunoscut și sub numele de „Spaima Văcăreștilor”, un tânăr de aproape treizeci de ani, nu foarte prietenos.
Poate că cei doi ar fi părăsit cârciuma fără să-și arunce nici măcar o privire, dacă în peisaj nu ar fi apărut o frumoasă femeie blondă, cu privire pătrunzătoare, pe care reporterul „Ilustrațiunii Române”, fascinat de contrastanta imagine a frumuseții tinereii și cadrul periferiei, a remarcat-o de îndată, stârnindu-i admirația.
Enervat de situație, Titi Menghină nu a ezitat să-și arate furia, îndreptându-se amenințător către Ion Dragomir, care, înspăimântat, se gândea cum de comisese o asemenea imprudență.
Și când părea că nimic nu îl mai poate salva, și-a încercat norocul glumind că tânăra femeie i-a atras atenția pentru că îi păruse izbitor de asemănătoare cu actrița Marlene Dietrich.
Măgulit de răspuns, Titi Menghină a zâmbit. Și iată că ceea ce părea a fi o situație fără ieșire s-a transformat într-un surprinzător început de prietenie, căci Titi Menghină l-a considerat din acel moment pe Ion Dragomir amicul său.
A urmat o noapte plină de veselie, în…
