Kosovo – România 0-0, în preliminariile EURO 2024. Gazdele au avut un gol anulat


Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu selecţionata Kosovo, 0-0, vineri seara, pe Stadionul ”Fadil Vokrri” din Prishtina, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.

Pe un teren foarte greu, îmbibat cu apă, România a obţinut un punct important, la capătul unui meci de mare luptă, în care cel mai bun om de pe teren a fost portarul Horaţiu Moldovan.

Tricolorii au început destul de bine meciul şi au dominat în primele 20 de minute, dar apoi uşor-uşor, gazdele au preluat controlul şi au început să pună presiune pe apărarea României.

Puşcaş a avut prima oportunitate (8), la centrarea lui Manea, dar atacantul echipei Genoa, marcat strâns, nu a reuşit să reia spre poartă.

Gazdele şi-au creat prima situaţie în min. 28, când Celina a şutat de la 20 de metri, dar peste poartă. În min. 35, Moldovan a avut prima intervenţie remarcabilă, respingând şutul lui Muslija la colţul lung. Apoi, Muriqi a reluat cu capul, dar mingea s-a dus pe lângă ţintă (36).

În finalul primei reprize, România a avut două şanse bune, care Coman a şutat peste poartă (39), iar Man a trimis alături de la 16 metri (45+1).

Kosovo putea intra în avantaj la pauză, însă Moldovan a fost providenţial şi a respins de sub transversală şutul lui Celina de la 20 de metri (45+3).

În partea secundă, la o fază fixă în careul kosovar, Burcă a fost blocat de Aliti (50), iar Man a şutat peste poartă.

Moldovan a mai avut o intervenţie senzaţională în min. 58, la pătrunderea lui Vojvoda, care a şutat de la 12 metri, însă portarul Rapidului a respins.

Stanciu şi-a încercat şi el şansa, însă a trimis pe lângă de la circa 25 de metri (61), potrivit Agerpres.

În min. 69, Kosovo a înscris prin Zhegrova, cu capul la colţul scurt, din centrarea lui Celina, dar golul a fost anulat ulterior, la semnalarea arbitrajului video, pentru ofsaid la Celina.

Până la final fiecare echipă a încercat să dea lovitura şi acţiunile la cele două porţi au alternat. Sorescu a prins un şut bun de la 25 de metri, dar portarul a respins (76).

În min. 78, a fost rândul lui Zhegrova să tragă de la 22 de metri şi al lui Moldovan să se remarce.

Băluţă a şutat de două ori de la distanţă (83, 89), dar prima oară mingea a fost prinsă de portar, iar a doua oară balonul s-a dus peste poartă.

Kosovo a mai ratat o mare ocazie, în min. 90+2, când Muriqi a şutat din întoarcere peste poartă, de la doar 8 metri.

Ultima ocazie notabilă a meciului a avut-o Sorescu (90+5), dar şutul său de la 20 de metri a fost respins de portarul Muric.

La gazde, Florian Loshaj (ex-Poli Iaşi) şi Ermal Krasniqi (CFR Cluj) vor începe pe banca de rezerve.

Din punct de vedere statistic, Kosovo a dominat jocul (55%-45% posesie), dar România a avut mai multe şuturi la poartă (15-10, 3-4 pe poartă) şi 8-3 la cornere.

România este neînvinsă după trei meciuri, având două victorii şi un egal, în timp ce Kosovo are trei…

Citeste continuarea pe www.digi24.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema