Klaus Iohannis, laureat cu Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului. Suma de 10.000 de euro aferentă premiului, donată de șeful statului Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din București


Președintele Klaus Iohannis a fost distins, sâmbătă, Castelul Benrath din Düsseldorf, cu Premiul Civic German, subliniind că această distincție reprezintă o “recunoaștere a modului în care democrația și angajamentul civic se manifestă astăzi în România, ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO”, el utilizând acest context pentru a sublinia, din nou, dreptul României de a adera la spațiul Schengen, o decizie care “ar fi cu atât mai relevantă pe fondul creșterii sentimentelor eurosceptice și a diviziunilor în Europa”.

Românii sunt pro-europeni convinși, profund atașați valorilor europene democratice, pentru care, în trecut, au făcut sacrificii enorme. Democrația este o valoare europeană fundamentală și, împreună cu statul de drept și drepturile omului, reprezintă temelia Uniunii Europene și a modului nostru de viață. Aceste valori sunt interdependente. Drepturile omului pot fi respectate numai într-o societate în care instanțe independente garantează protecția lor și în care poate exista o dezbatere democratică deschisă și informată, cu o presă independentă și o societate civilă activă”, a afirmat Iohannis, în alocuțiunea sa ce a urmat decernării premiului.

 

Prin conferirea acestui premiu, Iohannis s-a alăturat laureaților acestei importante distincții precum fostul președinte al Bundestagului, prof. dr. Norbert Lammert, foștii președinți ai Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi Jacques Delors, cunoscutul disident Vaclav Havel și foștii președinți federali Richard von Weizsäcker și Roman Herzog.

Șeful statului a subliniat, în discursul său, că protecția drepturilor omului nu este nici astăzi peste tot de la sine înțeleasă, în ultimii ani fiind manifestate provocări noi, de exemplu în domeniile migrației și al securității sau în contextul crizei provocate de pandemie.

“Importanța acestor valori, ca și importanța unității și a solidarității europene au fost relevate cu atât mai mult de războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și de consecințele sale multidimensionale. A devenit astfel, mai evident ca niciodată, cât de necesară este întărirea angajamentului comun față de proiectul european și față de spațiul comun de democrație, securitate și prosperitate. Uniunea Europeană a demonstrat că are capacitatea de a crea mecanisme și instituții capabile să garanteze securitatea statului de drept și respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor săi. Democrația, libertatea și drepturile omului, care reprezintă esența Uniunii Europene, trebuie să continue să ne ghideze acțiunile în aceste vremuri dificile. Împărtășim cu toții aceste valori, iar provocările cu care se confruntă Europa în această perioadă ne reamintesc că trebuie să luptăm pentru ele în fiecare moment”, a punctat președintele.

El a amintit că nici în România democrația și…

Citeste continuarea pe www.caleaeuropeana.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema