De-a lungul istoriei, dincolo de momente cruciale care au influențat umanitatea, au existat evenimente bizare și momente hilare, precum împărații sau papii care au declarat război pisicilor sau mării.
Galvarino indianul cu ambele brațe amputate FOTO wikipedia
Istoria nu este presărată doar cu momente solemne sau de o importanță capitală pentru parcursul umanității. Din contră, este plină și de evenimente bizare, inedite și uneori de-a dreptul hilare. Nu lipsesc nici întâmplările ieșite din comun desprinse parcă din filmele artistice sau lucrările de ficțiune.
Războinicul care avea cuțite în loc de mâini
Unul dintre cele mai inedite și totodată ieșite din comun evenimente îl are drept protagonist pe un nativ sud-american aflat în luptă cu spaniolii. Se numea Galvarino și era o tânără căpetenie a tribului Mapuche din statul de astăzi Chile.
Evenimentele despre care vom face referire au avut loc la mijlocul secolului al XVI-lea, la câteva decenii după descoperirea Americii de către Cristofor Columb. O expediție armată de conquistadori spanioli a ajuns pe pământul străin. Spaniolii au început să cucerească cât mai multe teritorii, alungând sau ucigând cu brutalitate triburile de nativi sud-americani. Printre aceștia se afla și tribul Mapuche, condus de Galvarino.
Băștinașii nu au privit cu pasivitate cum le sunt răpite teritoriile și au luptat aprig în încercarea de a-i alunga pe spanioli. Între nativi și conquistadori erau diferențe mari de echipament militar în special. Deși mai numeroși, băștinașii luptau doar cu arme tradiționale, arcuri cu săgeți, sulițe, cuțite, topoare. De cealaltă parte, spaniolii beneficiau de protecție precum armuri, coifuri, arme de foc. În plus aveau o experiență și o tactică militară superioară.
Între băștinași și conquistadori au izbucnit așa-numitele Războaie Arauco. Una dintre bătăliile din acest război s-a dat la Lagunillas, lângă râul Bio Bio, în zona sud-centrală a Chile. În această bătălie, tribul Mapuche a fost înfrânt. Prizonierii au fost pedepsiți cumplit de conquistadori. Spaniolii le tăiau mâna dreaptă, să nu mai poată lupta, dar și nasul. Tânărului șef al tribului Mapuche, Galvarino, i-au tăiat ambele brațe, în zona încheieturilor mâinii. Chiar și așa, spun cronicile spaniole, Galvarino a continuat lupta mulți ani, hărțuind trupele spaniole. Pentru a putea lupta, viteazul și-a legat de cioturile rămase, două cuțite, devenind un coșmar pentru conquistadori.
Istoricul Leslie Ray spune că de fapt în locul cuțitelor erau două lame de suliță, cu ajutorul cărora Galvarino făcea ravagii în rândurile spaniolilor, într-un veritabil război de gherilă. În cele din urmă tribul Mapuche a fost din nou învins, iar Galvarino a fost prins și aruncat la câinii de luptă, în anul 1557.
Papa care a pus gând rău pisicilor
Greu de crezut, dar adevărat, un papă din evul mediu ar fi avut o revelație tragică pentru pisicile din Europa. Mai precis, papa Grigore al IX-lea a declarat, aproape de mijlocul secolului al XIII-lea, război acestor feline domestice. Totul, bazat pe considerente dogmatice.
A fost cel mai greu deceniu pentru pisicile care trăiau pe acest continent, mai ales că majoritatea oamenilor, pătrunși de cuvintele papei, au început să le omoare unde le prindeau.
Papa Grigore al IX-lea a condus lumea catolică între 1227 și 1241. În anul 1233 a emis o Bulă Papală cel puțin ciudată. El cerea credincioșilor să ucidă toate pisicile pe care le întâlneau. Cu alte cuvinte, o adevărată cruciadă împotriva pisicilor.
Motivul era explicat în același document. Grigore al IX-lea era convins că în pisici sălăsluiește spiritul răului, adică Satana.
Nebunia a pornit, de fapt, de la Conrad de Magdeburg, inchizitorul papal care ancheta cazurile de erezie în Europa. Acesta a prezentat papei un raport detaliat, cu numeroase mărturii de la cei acuzați de erezie sau conlucrare cu diavolul, că pisicile poartă în ele spiritul malefic sau că „cel rău” ia chipul pisicii.
Nu se știe cu certitudine dacă Conrad ura efectiv pisicile și, sub tortură, a impus toate aceste mărturii, fie chiar a crezut tertipurile disperate ale celor acuzați de erezie, aflați la un pas de condamnare, care au aruncat vina pe forțe supranaturale pentru rătăcirile lor.
O astfel de mărturie arăta că o statuie în formă de pisică a prins viață, iar o altă mărturie în fața inchizitorului preciza că erau făcute ritualuri satanice de oameni care lua forma pisicii.
Consecințele actului papal au fost grave, cel puțin pentru micile viețuitoare. Timp de un an, pisicile au fost efectiv masacrate în toate țările catolice.
Paralel cu vânătoarea de pisici a fost declanșată și vânătoare de vrăjitoare, fiind acuzate și ucise și femeile, în special, care erau atașate de acele pisici. Nebunia a încetat în 1234 atunci când pisicile au fost excomunicate de același papă.
Împăratul care a declarat război… oceanului
Dacă războiul contra pisicilor era o chestiune total bizară, dar posibilă, ceea ce a făcut împăratul roman Caligula ține de domeniul absurdului. El a declarat război zeului mărilor Neptun și în general mării.
Împăratul Caligula a domnit între 37 și 41 d.Hr. Era cunoscut pentru excentritățile sale fiind considerat alienat mintal. Era cel de-al treilea împărat roman, fiu natural al lui Germanicus și fiu adoptiv al împăratului Tiberius. Numele său era, de fapt, o poreclă și însemna „săndăluță”, pentru că și-a petrecut copilăria în taberele militare ale tatălui său.
Caligula era înspăimântat de asasinate și a reușit să creeze un climat de nesiguranță în Roma, ucigând, pe motive aberante, pe toți cei care-i bănuia de complot. În plus, avea pretenția să fie venerat ca un zeu pe pământ. De aceea nu este de mirare că a ajuns să se certe și cu zeii.
Povestea a început după o serie de jocuri la care asista pe un soi de vas de croazieră roman, unde mersese pentru a nu exista riscul să nu fie asasinat. La un moment dat, valurile prea puternice au răsturnat ambarcațiunea, iar Caligula s-a supărat foarte tare pe Neptun, zeul mărilor. Așa că a declarat război mării.
În timpul unei campanii militare ce viza Brittania, Caligula și-ar fi adus trupele pe țărmurile Oceanului Atlantic, în Franța de astăzi, și ar fi ordonat – mărturisea Suetonius – legionarilor romani să atace valurile. Adică să înțepe apa cu spadele și să arunce sulițe către valuri.
După ce a considerat că oceanul a fost învins, Caligula a ordonat soldaților să strângă în căști cât mai multe scoici ca trofeu de război.
„Și-a adunat armata pe țărmurile oceanului, cu baliste și alte mașini de război. La un moment dat a cerut trupelor să adune scoici, să-și umple coifurile și poalele tunicilor, numindu-le, pradă de război din mare pentru a fi dusă pe Capitolin și Palatin”, preciza Suetonius.
Din punctul de vedere al unor istorici, toată povestea nu ar fi izvorât din nebunie, ci dintr-o strategie ingenioasă a lui Caligula de a distrage atenția trupelor și mai ales de a le duce departe de Roma, când a aflat că se pune la cale un complot împotriva sa.
