Iranul a arestat mai mulți europeni acuzați de implicare în revoltele de stradă


Autoritățile iraniene, care au învinuit „dușmanii străini” pentru protestele care au izbucnit în țară după moartea unei femei aflate în custodia poliției moravurilor, au arestat nouă cetățeni europeni pentru rolul lor în revoltele sociale, a anunțat vineri Ministerul de Informații, potrivit Reuters.

Persoanele arestate provin din Germania, Polonia, Italia, Franța, Olanda și Suedia.

Arestarea unor cetățeni europeni putea crește tensiunile dintre Iran și țările occidentale, având în vedere că Teheranul a fost deja condamnat în Occident pentru circumstanțele care au dus la moartea lui Mahsa Amini.

Teheranul a răspuns la condamnarea internațională a cazului acuzând Statele Unite că exploatează tulburările pentru a încerca să destabilizeze Iranul.

Cele nouă persoane neidentificate au fost reținute „în timpul revoltelor sau în timpul complotării”, a declarat ministerul într-un comunicat transmis presei iraniane.

Amnesty International a declarat vineri că represiunea guvernului împotriva demonstrațiilor a dus până acum la moartea a cel puțin 52 de persoane, cu sute rănite.

Demonstrațiile anti-regim de la Teheran s-au răspândit deja în peste 80 de orașe de-a lungul Iranului de la înmormântarea Mahsei Amini, femeia de 22 de ani omorâtă în bătaie de poliția moralități pentru „purtare inadecvată a vălului islamic”.

Editor : I.C

Citeste continuarea pe www.digi24.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

PROSPORT 25 – 2021. Simona Radiș și Ancuța Bodnar, barca supersonică a României: „Ne-am îndeplinit visul!”

Urmatoarea stire

Timișoara vrea să cumpere 5.000 de tone de plop, salcâm și…

Stiri pe aceeasi tema