Președintele polonez Andrzej Duda a mulțumit, luni, autorităților germane pentru decizia de a trimite baterii Patriot în Polonia, precizând că gestul este foarte important în contextul NATO și al relațiilor de vecinătate polono-germane. Totodată, liderul de la Varșovia a afirmat că întărirea apărării aeriene a țării sale este foarte importantă pentru securitate, se arată într-un comunicat.
Duda se află astăzi la Berlin la invitația președintelui german Frank Walter-Steinmeier, care l-a întâmpinat la reședința sa de la Palatul Bellevue. Printre subiectele abordate în cadrul întrevederii bilaterale cu președintele german s-au numărat securitatea, criza umanitară care amenință Ucraina, un potențial val de refugiați, precum și relațiile bilaterale.
„Sunt aici pentru a mulțumi autorităților germane pentru decizia de a trimite rachete Patriot în Polonia”, a afirmat președintele polonez în deschiderea conferinței de presă. „Polonezii au considerat că este un gest important. Consolidarea protecției antiaeriene a Poloniei este de mare importanță pentru construirea securității noastre”, a adăugat acesta. În plus, propunerea germană a fost percepută „ca un gest de alianță foarte important în cadrul NATO și un gest de vecinătate foarte important în relațiile dintre Polonia și Germania”, a mai spus Andrzej Duda.
Germania a oferit Poloniei sistemul Patriot pentru a-și securiza spațiul aerian după ce o rachetă rătăcită din războiul din Ucraina s-a prăbușit pe teritoriul polonez și a ucis două persoane în noiembrie. Însă o dispută a izbucnit atunci când Varșovia a transmis Berlinului că ar fi mai bine pentru securitatea părții poloneze dacă Germania ar trimite bateriile Patriot direct în Ucraina. Berlinul a refuzat propunerea și a spus că va acționa la fel ca restul NATO, fără a desfășura acest sistem special în Ucraina.
„Sperăm, împreună cu președintele, că în zilele următoare grupurile de experți vor determina locul unde va fi amplasat sistemul. Bineînțeles, este necesară conectarea bateriilor la sistemul polonez de apărare antiaeriană”, a precizat președintele Poloniei.
Totodată, Andrzej Duda a punctat legăturile bilaterale puternice dintre Polonia și Germania.
„Germania a fost și este o mare țară europeană, o mare putere europeană, precum și marele nostru vecin, cu care Polonia este legată de cele mai puternice legături care rezultă nu doar dintr-o graniță comună, ci și din legăturile economice uriașe, interesele comune și evenimentele importante din istoria noastră comună, uneori dificile, dar de fapt importante – și în ultimii 30 de ani cu siguranță și de o istorie bună”, a declarat Andrzej Duda.
La rândul său, președintele Steinmeier a declarat că Germania și Polonia sunt „parteneri apropiați”. „Acest parteneriat este important pentru regiune, chiar și dincolo de cele două țări ale noastre. De aceea colaborăm îndeaproape”, a subliniat președintele german, cu trimitere la Ucraina.
„Securitatea Poloniei este, de asemenea, de mare importanță pentru propria noastră securitate. Polonia și Germania se numără printre țările care sprijină cel mai mult Ucraina. În aceste luni de iarnă, este important ca noi, Germania și Polonia, să sprijinim populația din Ucraina, astfel încât strategia rusă de a ataca infrastructura civilă, care ar trebui să obosească populația, să ducă la noi valuri de refugiați – să nu poată avea succes” – a mai spus acesta.
Președintele Poloniei a declarat, de asemenea, că întâlnirea cu omologul său german a avut loc într-un moment foarte dificil în politica europeană și mondială.
Andrzej Duda a subliniat că „este necesar să sprijinim Ucraina cu toate forțele noastre, inclusiv din punct de vedere militar”. „Cu satisfacție primim informații că armamentul produs în Polonia își dovedește eficiența și îi ajută pe soldații ucraineni să își apere teritoriul, a adăugat președintele polonez..
Liderul de la Varșovia a mai declarat că i-a vorbit președintelui german despre numărul tot mai mare de refugiați care fug de invazia rusă, despre devastările și despre frigul care se apropie. „Unii refugiați din Ucraina se îndreaptă spre Germania. Ar trebui să cerem sprijinul UE”, a propus acesta.
La rândul său, Steinmeier a subliniat că are un mare respect pentru reușita Poloniei de a găzdui un număr atât de mare de refugiați din Ucraina. „Polonia a primit mai multe persoane din Ucraina decât orice altă țară din Europa”, a afirmat președintele german, afirmând că „ambele noastre țări sunt hotărâte să sprijine în continuare Ucraina în lupta sa pentru integritate și libertate, dar și pe drumul spre reconstrucție”.
După întâlnirea cu Frank-Walter Steinmeier, Andrzej Duda – în ajunul celei de-a 41-a aniversări de la impunerea legii marțiale în Polonia – va vizita Institutul Pilecki din Berlin, pentru expoziția „Solidaritate. Ajutor. Libertate”. Expoziția documentează o parte importantă a istoriei poloneze. În acest fel, „președintele va aduce un omagiu celor care nu numai că au luptat pentru o Polonie liberă, dar i-au făcut numele celebru în întreaga lume”, a declarat șeful Biroului prezidențial pentru politică internațională, Jakub Kumoch.