Instalații luminoase furate imediat după sărbătorile de iarnă


Imediat după încheierea sărbătorilor de iarnă, hoții au început să fure ornamentele luminoase din Bacău, iar ce nu au furat, au degradat.

Astfel, în zilele 06 și 08 ianuarie a.c., polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au depistat două persoane de sex masculin care încercau să facă „nevăzute” unele din decorațiunile aflate în zona centrală și Parcul Cancicov. Numitul Ș.S.G în vârstă de 49 de ani, din municipiul Bacău a fost depistat după ce și -a însușit o instalație electrică dintr-un brad amplasat Parcul Cancicov, iar numitul C.G.C, în vârstă de 17 ani, din comuna Horgești, jud. Bacău a fost depistat după ce a sustras un glob cu diametrul de 40 cm, din bradul aflat în Piața Tricolorului. – Poliția Locală Bacău

Polițiștii locali au întocmit pentru persoanele în cauză, documentele procedurale conform art. 228 din Codul Penal urmând ca acestea să fie înaintate celor două secții de poliție din municipiul Bacău pentru continuarea cercetărilor. Bunurile sustrase de cele două persoane au fost predate reprezentanților Primăriei Municipiului Bacău.

Fiti la curent cu ultimele stiri din judetul Bacau. Urmariti-ne si pe Google News

Citeste continuarea pe www.bacau.net

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Globurile de Aur 2023: Zendaya, cea mai bună actriţă într-un serial-dramă

Urmatoarea stire

Era represiunii digitale – Iranul și alte țări folosesc tehnologia de recunoaștere facială pentru a suprima opoziția

Stiri pe aceeasi tema