Încoronarea lui Charles al III-lea, o ceremonie costisitoare în plină criză socială


Succesorul reginei Elizabeta a II-a va fi consacrat rege sâmbătă, 6 mai. Zeci de mii de vizitatori și milioane de telespectatori sunt așteptați pentru a urmări această ceremonie fastuoasă.

Trimisul special la Londra al Radio France Internationale (RFI) face o analiză mai specială a evenimentului. Peste două treimi dintre britanici, spune el citând sondaje apărute în luna aprilie, nu par a fi interesați de eveniment. Și, ca la fiecare eveniment al familiei regale, costurile lor provoacă polemică. Cu atât mai mult acum, când Regatul Unit se confruntă cu greve pentru majorarea salariilor, pe fondul unei inflațîi fără precedent. Privind lucrurile de departe, ai putea crede că va avea loc o adunare festivă în onoarea regelui Charles al III-lea. Și totuși, nu așa stau lucrurile. Instalați într-un punct situat la 2 km de aeroportul Heathrow, relatează trimisul RFI, un grup de controlori ai traficului aerian au venit să reclame creșterea salariilor lor. ”Iar grevele vor continua nu numai în cazul nostru, ci în toate sectoarele”, spune Waine King, lider sindical de la Unite the Nation. ”Ne confruntăm cu o gravă criză a costului vieții, care afectează toată lumea într-o manieră sau alta. Oamenii au nevoie să li se majoreze salariile și cum acest lucru nu are loc, fac greve”, a declarat Waine King. Prețurile în supermarketuri, la peste 10% din produse, au explodat. Ori, în astfel de condiții, comentează Waine King în interviul acordat RFI, ”este șocant… Toți acești bani ar putea fi investiți pentru țară, pentru cei ce muncesc, pentru comunități. Avem însă unul dintre bărbații cei mai bogați de pe planetă care îi lasă pe ceilalți să plătească cheltuielile pentru ziua sa cea mare”.

Și liderul sindical mai sus citat nu este singurul care are o astfel de opinie. 51% din britanici consideră că încoronarea nu ar trebui finanțată de stat. Factura ceremoniei continuă să fie secretă, dar surse ale presei spun că s-ar situa între 60 și 280 milioane de euro. Autoritățile speră să mai compenseze din aceste cheltuieli grație turismului ocazionat de ceremonia încoronării (Se speră câștigarea a peste 1,4 milioane de euro). Între timp însă, controlorii traficului aerian de la aeroportul Heathrow au anunțat pentru luna mai alte 7 zile de greve. Ziaristul de la RFI semnalează încă un lucru interesant: tinerii britanici sunt mai degrabă indiferenți față de actuala efervescență ocazionată de încoronarea lui Charles al III-lea. Iar această indiferență față de familia regală nu datează de ieri, ci de mai mulți ani. Este o chestiune de generații și de epocă. Doar 26% dintre tinerii cu vârste între 18-24 ani gândesc că monarhia este un lucru bun pentru Regatul Unit.

Citeste continuarea pe curierulnational.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stiri pe aceeasi tema