Incendiu puternic în Babadag. Mai multe locuinţe au fost distruse. Focul ar fi fost pus intenţionat


Mai multe locuinţe din Babadag au fost distruse într-un incendiu, marţi dimineaţa. Pompierii tulceni au intervenit după un apel la 112, în jurul orei 03.40.

“În scurt timp după alertare, zece salvatori ai Staţiei de Pompieri Babadag au ajuns la faţa locului cu două autospeciale de stingere, unde au observat că incendiul se manifesta de fapt la patru locuinţe. În tot acest timp, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea a fost trimis în sprijin un echipaj format din patru subofiţeri cu o autospecială de stingere de capacitate mare. S-a intervenit pentru a se limita extinderea flăcărilor la locuinţele învecinate şi s-a reuşit în timp operativ ca incendiul la a patra locuinţă să fie lichidat iar în mai puţin de jumătate de oră de la primirea apelului”, a anunţat ISU Tulcea.

Citeşte şi: Incendiu puternic la Spitalul de Copii din Timişoara. PLAN ROŞU de intervenţie, zeci de micuţi au fost evacuaţi de urgenţă

În urma incendiului, două locuinţe au fost distruse de flăcări, o a treia a fost afectată parţial, iar la a patra casă a ars doar o mică suprafaţă din acoperiş.

“Intervenţia pompierilor a fost una dificilă şi cu risc mare de propagare a incendiului deoarece casele din acea zonă a oraşului sunt foarte apropiate una de alta, iar pompierilor le-a fost destul de greu să localizeze şi să oprească la timp extinderea flăcărilor”, a mai precizat ISU Tulcea.

Citeşte şi: Incendiu puternic la Arad. Energia electrică şi gazul s-au oprit automat înainte de venirea pompierilor

Nu au fost persoane rănite. Pompierii au reuşit să stingă incendiul şi au stabilit că focul ar fi fost pus intenţionat.

Citeste continuarea pe www.romaniatv.net

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Apple va majora preţurile App Store în mai multe ţări, începând cu luna octombrie

Urmatoarea stire

Întâlnire informală a miniștrilor de Externe din UE. Ce a transmis Aurescu

Stiri pe aceeasi tema