Înălțarea Sfintei Cruci, Sărbătorită Pe 14 Septembrie. Tradiții și Superstiții De Ziua Crucii

Este a doua mare sărbătoare a lunii septembrie, după Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică.

Spre deosebire de alte sărbători creștine, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post aspru, Crucea fiind un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.

Ce evenimente marchează Înălțarea Sfintei Cruci

Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Înălțarea Sfintei Cruci. Ziua Crucii. Această sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia: “Prin acest semn vei învinge”.

Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost descoperite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstignit Iisus, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a aşezat lângă ea Sfânta Cruce, se spune că tânăra a înviat.

Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vada Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălţat-o, să fie văzută de tot poporul şi de atunci, în fiecare an, la 14 septembrie se sărbătoreşte acest eveniment.

Tradiții şi superstiții de Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii

Ziua de 14 septembrie este considerată şi data care vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează aceasta zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui și este considerată data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor. A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară.

Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii. La sate, încă se crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită “piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.

Milițieni de ieri, profesori universitari de azi. În timp ce conducea Poliția din Calafat, făcea și două facultăți în paralel. Au urmat două doctorate

Potrivit altor tradiţii, de Înălțarea Sfintei Cruci, sau Ziua Crucii, se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.

Tot de Înălțarea Sfintei Crucii, în Bucovina se făceau acte ritualice cu scop apotropaic sau fertilizator. De pildă, oamenii atârnau în ramurile pomilor fără de rod cruci de busuioc sfinţit, crezând că astfel vor avea parte de recoltă bogată în toamna viitoare.

Alte obiceiuri și superstiții de Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii

  • Conform tradiției populare, de Ziua Crucii se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele și plantele ce au fost lăsate la lumină în primăvară.
  • În această zi, preotul sfinteste via și butoaiele de vin, pentru ca și în viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată.
  • Strugurii din ultima tufa de vie nu trebuie culesi astazi. Ei trebuie păstrați ca ofrandă pentru păsările cerului și de aceea se numesc, în limbaj popular, strugurii lui Dumnezeu.
  • În serile culesului, podgorenii fac focuri din vița uscată, în jurul cărora petrec cu mâncare, băutură și muzică.
  • Monedele sfințite în această zi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliță aduc belșug și spor în muncă.
  • De asemenea, se spune că nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune și pește. Este recomandat să se țină post negru, aspru, pentru vindecarea sufletului și a trupului.
  • În ziua Înălțării Sfintei Cruci nu este voie a se munci, pentru a nu atrage primejdiile.
  • De acum se începe și bătutul nucilor, însă nu este voie să se consume fructul deoarece miezul are forma unei cruci.
  • Oamenii din popor cred că dacă va tuna în această zi de sărbătoare, toamna va fi una lungă. De asemenea, dacă ciorile se adună în gard, va cădea bruma.

Un judecător le cere procurorilor să cerceteze din nou cazul femeii care a plecat din salon și a fost descoperită moartă abia după 6 zile în „păduricea” de bălării din curtea Spitalului Obregia

Pelerinaj la crucile de la Dervent

An de an, la 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Crucii sau Ziua Crucii, mii de pelerini își îndreaptă pașii către tărâmul Dobrogei, la Mânăstirea Dervent, din județul Constanța. Este Ziua Hramului sfântului lăcaș, praznicul împărătesc dedicat Înălțării Sfintei Cruci. Acum se evocă două evenimente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci, unul legat de aflarea lemnului, în secolul al IV-lea, de către Sfânta Împărăteasă Elena, mama lui Constantin cel Mare.

Al doilea eveniment memorabil ține de simbolul victoriei creștinismului împotriva păgânismului. Tot pe 14 septembrie, dar în 630, Patriarhul Zaharia al Ierusalimului a înălțat din nou Crucea. La Mânăstirea Dervent, credincioșii pot simți binecuvântarea Crucilor prin alinarea suferințelor, mângâierea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului și puterea Izvorului Tămăduirii.

Mii de credincioși vin în pelerinaj de Ziua Crucii, pe Muntele Mic

Creștinii participă la pelerinajul de pe Muntele Mic cu ocazia praznicului Înălțării Sfintei Cruci. Oamenii vin să închine rugăciuni fierbinți la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Mânăstirea Călugăra, Mânăstirea Teiuş şi Parohia Măru, din Eparhia Caransebeşului.

Ce sfinți sunt pomeniți în ziua Înălțării Sfintei Cruci

De Ziua Crucii, creștinii mai fac pomenirea:

– Adormirii în Domnul a Sfântului Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului;
– Împărătesei Plachila;
– Sfinților Părinți care au participat la Sinodul al VI-lea Ecumenic;
– Sfântului Mucenic Papa;
– Sfântului Mucenic Teoclit;
– Sfântului Valerian, pruncul;
– Sfântului Cuvios Mucenic Macarie de la Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos).
– Sultanei Mara, prințesă Serbiei.

Rugaciunea Sfintei Cruci

„Să se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmașii Lui, și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piara demonii de la fața celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii, zicând:

Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, care gonești demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorat la iad, și a călcat puterea diavolului, și te-a dăruit nouă pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmașul.

O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu toți Sfinții, în veci. Amin”. (sursă: CrestinOrtodox.ro)



Urmărește-ne pe Google News








Urmărește cel mai nou VIDEO

Citeste continuarea pe www.libertatea.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Scandalul continuă! Ricky Martin, noi acuzații de agresiune sexuală

Urmatoarea stire

Glanda tiroidă – mică, dar vitală. Tot ce trebuie să știi despre semnele precoce ale bolii, prevenție, diagnosticare și tratarea cancerului tiroidian (P)

Stiri pe aceeasi tema