În câteva momente cheie, America a salvat Europa/ SUA, vor, nu vor, trebuie să joace mereu rolul de antrenor


Pavel Popescu, preşedintele comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, afirmă că, în ultimii ani, preşedintele rus, Vladimir Putin, a avut un singur plan: destabilizarea acestei regiuni, destabilizarea Europei şi fisurarea democraţiei la nivel global.

 

Pavel Popescu mai spune că în câteva momente cheie SUA au salvat Europa, lumea s-a împărţit în două echipe, ca la fotbal, iar în acest nou context global, America trebuie să-şi asume rolul de antrenor, pentru că semnalul vine de peste ocean când vine vorba despre securitate şi de valori .

 

Preşedintele Comisiei de Apărare punctează că, deşi noi, românii, obişnuim să ne autoflagelăm, România a avut totuşi curajul să spună NU la decizii sau proiecte care nu erau în concordanţă cu interesele sale naţionale.

 

Pavel Popescu a explicat şi cum s-a născut legea care va permite României să-şi protejeze interesele economice în cazul investiţiilor străine şi de ce Legea securităţii 5G a exclus compania chineză Huawei de la livrările de echipamente pentru piaţa telecom din ţara noastră.

 

Prezentăm principalele declaraţii ale preşedintelui Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Pavel Popescu, la emisiunea InSecuritate, sâmbătă seara, la Aleph News:

 

Pavel Popescu: Rusia nu s-a schimbat în ultimii zeci de ani. Aş spune că nu s-a schimbat nici din 2008 încoace. Vestul Europei spera într-un dialog cu Vladimir Putin şi, în toţi aceşti ani, Vladimir Putin a avut un singur plan:  destabilizarea acestei regiuni, destabilizarea Europei şi fisurarea democraţiei la nivel global. Un plan foarte bine pus la punct pe care eu cred că l-am minimalizat şi am ajuns în punctul în care acest plan a început să fie implementat, pas cu pas. Este de datoria noastră să luptăm împotriva lui. Un lucru pe care l-am făcut este că ne-am trezit, în sfârşit, şi când spun că ne-am trezit, ne-am trezit dintr-o beţie a unora, cărora, noi, din acest mic est al Europei, nu am avut curaj să le spunem, la momentul potrivit sau suficient de puternic, ceea ce trebuia să le spunem.

 

Pavel Popescu: Rusia este un exemplu şi al doilea exemplu, şi cei mai buni prieteni ai ruşilor din aceste zile sunt chinezii, care, spre deosebire de Rusia, au un plan şi mai bine pus la punct, pe un termen mult mai lung decât ne putem imagina. Adevărul este că noi, europenii, nu am avut un plan. Niciodată.

 

Pavel Popescu: România este încă o democraţie foarte tânără, extrem de tânără. Suntem la 33 de ani de la Revoluţie, într-un climat geopolitic extrem de complex, într-o parte a Europei extrem de dificil de manageriat, toate sunt într-o tranziţie şi, colac peste pupăză, suntem, din păcate, într-un soi de playground rusesc. Şi nu putem nega acest lucru, în special pe tot ce înseamnă vechile metehne ruseşti de dezinformare a ţărilor care au fost în siajul lor. Din acest punct de vedere aş fi puţin mai blând cu România.

 

“Există zeci de lucruri la care România a avut şansa să spună NU”

 

Pavel Popescu:  Noi avem un reflex de autoflagerare pe orice. Dacă Germania spune un lucru, ne autoflagelăm, dacă Franţa spune un lucru, ne autoflagelăm. Doamne fereşte, să spună UE un lucru, ne autoflagelăm. Şi aici nu merg în discuţiile sensibile în care şi instituţiile europene şi partenerul strategic spun lucruri foarte importante cu privire la corupţia din România, cu privire la modul cum trebuie să reconstruim bazele acestei ţări într-o nouă epocă democratică, cu privire la ceea ce înseamnă drepturi, minorităţi, etc. dar există zeci de lucruri la care România a avut şansa să spună NU sau să ridice mânuţa în Europa şi să spună e absolut stupid să mă oblige pe mine, ca ţară, să ajung la un nivel de emisii de carbon sau de impact ecologic într-o construcţie românească în acelaşi timp şi la acelaşi standard ca francezul sau germanul.

 

“Securitatea e un lucru care stă la baza piramidei lui Maslow”

 

Pavel Popescu: În primul rând ceea ce se întâmplă în UE vs ceea ce se întâmplă la nivel naţional nu e foarte diferit. E aceeaşi bulă a policienilor, şi aici mă include şi ne includem pe toţi în care vrem să facem legi, vrem să facem directive, nu selectăm viziuni, credem că le ştim pe toate, vrem să enforsăm aceste legi la nivel naţional. Ar trebui să ne oprim încetul cu încetul şi să ne uităm la lucrurile de la baza piramidei lui Maslow. Securitatea e un lucru care stă la baza piramidei lui Maslow.

Pavel Popescu: Şi am curajul să spun acest lucru prin a separa foarte bine discursul antieuropean, promovat de AUR, de exemplu, total antieuropean, anti-instituţii şi anti-partener strategic versus un discurs pe care România cred că tebuie să-l aibă la nivel european, unul extrem de pragmatic, nişat pe elefanţii din cameră. Unul din elefanţii din cameră a fost Nordstream 2 unde România a avut o poziţie constantă. România a susţinut îngroparea acestei ţevi, care astăzi ne subminează economia, aşa cum România a susţinut creşterea bugetului pe apărare în NATO, a intrat în acel club exclusivist al ţărilor, când, trebuie să spunem, deschis, chiar dacă sunt prietenii şi partenerii noştri europeni, lideri mari ai Europei spuneau că NATO nu are un scop, că e în moarte cerebrală.

 

“Este foarte, foarte important să fructificăm acest val al vocilor din estul Europei”

 

Pavel Popescu: De acum doi ani până astăzi lucrurile s-au schimbat dramatic şi e caraghios să vedem unele voci ale Europei care, fără doar şi poate, au promovat o Europă cu două viteze, împărţind estul şi vestul, că vin astăzi, la forumurile internaţionale şi la summit-urile istorice în care s-au luat decizii istorice şi dau sfaturi partenerului strategic, SUA. Pentru că asta se întâmplă. Şi este foarte important acest timing pentru România şi nu doar pentru România. Este foarte, foarte important ca în această perioadă de timp să fructificăm acest val al vocilor din estul Europei, al flancului estic, micuţe, dar curajoase, şi să arătăm cu degetul spre unele probleme care pur şi simplu nu au avut de-a face noi. Pentru că în timp cele au fost ţinute în mijlocul camerei, ca un elefant, acoperite cu o mare pătură ca nu cumva să ne uităm la ele, estul Europei s-a luptat cu Rusia şi am ţinut piept Rusiei cât am putut, cu resursele pe care le-am avut.

 

“Astăzi, NATO este cea mai matură alianţă politico-militară de la nivelul planetei”

Pavel Popescu: În câteva momente cheie, în anii trecuţi, America a salvat Europa. Îmi aduc aminte şi acum discursul fostului preşedinte Donald Trump, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg,  cerea acele creşteri ale bugetului NATO, care au fost creşteri reale. 100 de miliarde într-un an s-au strâns peste. Astăzi, NATO este cea mai matură alianţă politico-militară de la nivelul planetei. Cea mai matură, cu o capacitate incredibilă de a disloca resurse, în orice parte a globului şi cu o capacitate de a apăra orice centimetru sau inch, cum spune Joe Biden, al acestei alianţe.

 

Pavel Popescu: Ceea ce este corect să spunem astăzi este că atunci când se dă strigarea pentru a se arăta direcţia cei care o dau sunt la Washington şi trebuie să le mulţumim pentru acest lucru, indiferent de ce culoare politică, indiferent că ne place sau nu ne place, cât de des vorbesc, cât de des se exprimă. Când e vorba de securitate şi de valori, America întotdeauna a dat semnalul. Am folosit des în discuţii cu partenerii noştri această metaforă. Lucrurile s-au separat foarte bine în lume. Sunt două echipe. Toată lumea ştie în ce echipă joacă Rusia, China, Iran, regimurile iliberale, Coreea de nord, etc. grosso modo, cineva îşi va alege o echipă (…) noi suntem în echipa bună, în echipa care contează şi nu jucăm la offside. Şi cel mai important avem un antrenor pentru că SUA, vor, nu vor, trebuie să joace mereu rolul de antrenor.

 

Pavel Popescu: Această autoflagelare pe care o facem cu privire la noi ar trebui să înceteze şi, de fapt, când vorbim despre lipsurile pe care noi le avem cu privire la aceste modele pe care am putea să le inserăm ca să construim un nou model trebuie să provoace nişte discuţii realiste. Adică să ne recunoaştem limitele, să ne recunoaştem perioada de adolescenţă sub democraţie şi să luăm din fiecare model cele mai bune lucruri pentru a crea un nou model.

 

“În ultimii zeci de ani, economia României a fost ciopârţită de diferiţi actori statali sau non-statali”

 

Pavel Popescu: Există acest partid extremist care promovează nişte argumente cu privire la economia României. Furată, hăituită, vândută, etc. Din păcate, există un sâmbure de adevăr aici. În ultimii zeci de ani, economia României a fost ciopârţită de diferiţi actori statali sau non-statali, aş spune cu implicarea directă a unor politicieni, dar acest extremism, promovând acest mesaj nu aduce niciodată o soluţie. Niciodată nu a fost adus în discuţie ce facem, de fapt, cu privire acest lucru ca să nu se mai întâmple. Pentru ultimii 30 de ani nu a existat în România o lege cu privire la scanarea, analiza corectă şi detaliată a celor care vin pe teritoriul statului român, indiferent din ce ţară vin ei, modul în care vor să facă investiţiile, obiectivele lor şi ce are de pierdut sau de câştigat statul român din acest punct de vedere.

 

Pavel Popescu: Astăzi este momentul în care nu numai că avem nevoie de o astfel de lege pe care am luat-o din context european, adică am luat regulamentul European, cu o mână de oameni din România, pot să-i număr pe degete, sunt 5-6 oameni, care au muncit zi şi noapte timp de doi ani la această lege, am combinat un model american, care, în opinia mea, este excepţional, cu expertiza de la câţiva zeci de prieteni din parteneriatul strategic, congresmani, Departamentul de stat, Departamentul de justiţie, de economie, Pentagonul. Au fost oameni care au văzut că România poate trata acest subiect cu foarte mare interes şi seriozitate şi au ajutat România să-şi creeze acest cadru. 

 

“China, la un moment dat, poate să apese pe un buton şi să închidă nişte comunicaţii majore”

 

Pavel Popescu: Şi astăzi România, ca şi legea 5G, ca şi alte legi, şi-a creat scheletul, într-un mod atât de matur, pe un model excepţional de bun, şi de-abia acum începe munca pentru protejarea intereselor economice ale României. În momentul în care vom începe să facem curăţenie, în momentul în care ne vom putea uita şi ne vom asuma curajul de a ne uita mai adânc la nişte companii care şi-au cam făcut de cap şi unele încă îşi mai fac de cap în această parte a Europei vom putea spune şi partenerilor noştri americani, cât şi Europei, că la acest capitol, ca şi ceea ce înseamnă 5G, suntem primii şi cei mai buni.

 

Pavel Popescu: Compania Huawei poate în mod real, China, la un moment dat, poate să apese pe un buton şi să închidă nişte comunicaţii majore pe tot ceea ce înseamnă state europene. Acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că europenii, adică noi, nu am avut maturitatea necesară de a trata cu suficientă inteligenţă această capacitate a Chinei, a Rusiei de a fura, furtul tehnologic, de a spiona, de a fura patente europene. Americanii nu au avut niciodată o companie de 5G sau 6G care să facă infrastructură în România. Fals. Face parte din dezinformarea Chinei. Americanii în mod real i-au întrebat pe europeni ce s-a întâmplat cu Nokia, cu Erickson, cu mamuţii Europei, că acestea au fost companii europene. Ele au dispărut din peisaj pentru că o bună parte din tehnologie le-a fost furată, ăsta e adevărul. Şi în momentul în care furi tehnologie şi dezvolţi tehnologie deasupra ei, evident că avansezi. În momentul în care eşti finanţată de statul tău, aşa cum a făcut China cu această companie, evident că vei avea un avantaj. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



Citeste continuarea pe www.mediafax.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Zelenski cere din nou arme moderne, de înaltă precizie: Loviturile brutale din Donbas nu se opresc nici măcar o zi

Urmatoarea stire

Calendar ortodox 2022, 10 iulie. Sfinții zilei. Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Stiri pe aceeasi tema