Rocsana Marcu (41 de ani) se pare că nu se mai gândește
să revină în România prea curând! Fosta prezentatoare de la Antena Stars este
împlinită și mulțumită cu traiul pe care îl duce, în prezent, în Londra. Contactată
de Click!, vedeta ne-a povestit cât este de fericită și liniștită în străinătate, mai ales că are un job care îi aduce venituri consistente.
Imaginea 1/3:
Rocsana Marcu are două fetițe
Click!: Rocsana, cum este viața printre străini?
Rocsana Marcu: Sunt foarte bine. Nu pot să spun că viața mea se
desfășoară printre străini pentru că, având fetițele lângă mine, aici, m-am
acomodat foarte repede. Mi-am făcut mulți prieteni și ele la fel.
Click!: Te gândești să revii în România?
Rocsana Marcu: Momentan nu mă gândesc să revin în țară, pentru că ele
studiază aici. Nu știu ce o să se întâmple mâine. Eu iubesc România și vin
destul de des acasă. În ultima perioadă am venit în țară pentru că am avut
diferite evenimente acolo, dar și să îmi văd părinții. Noi venim de 3-4 ori pe
an în țară. Chiar zilele trecute am stabilit că de Paște vom fi în România,
deci nu pot să spun că îmi este dor de locurile natale pentru că vin foarte
des…cam o dată pe lună.
Click!: Cum este să lucrezi în industria imobiliarelor? Nu
îți este greu?
Rocsana Marcu: Este superb și minunat să lucrezi în acest domeniu. Eu am
lucrat și în țară în imobiliare, vindeam locuințe și când stăteam în România…mai
mult așa printre vecini, printre prieteni, deoarece locuiam în Pipera și acolo
vindeam cel mai bine. După care, înainte să plec în Londra, am spus că vreau să
devin agent imobiliar și nu m-am lăsat. În fiecare zi descopăr în acest domeniu
câte ceva nou.
Mi-a plăcut să fac toate cursurile respective, să dau examenele,
să le iau, după care am început și colaborarea de succes. M-am extins și pe
Dubai, pentru că am foarte mulți clienți atât din România, cât și din Anglia care
investesc acolo și am semnat câteva parteneriate cu dezvoltatori mari, chiar
cei mai mari din Dubai. Tocmai de aceea mă încântă absolut tot ceea ce fac în
momentul de față. Chiar astăzi am vândut trei apartamente, ieri două. Este de
bine!
Citește și – EXCLUSIV Rocsana Marcu, declarații tranșante despre bărbații din viața ei. De ce s-a despărțit de ultimul iubit
Click!: Care a fost cea mai scumpă casă vândută de tine?
Rocsana Marcu: Cea mai scumpă locuință vândută a fost de cinci milioane de
euro. Un coleg de-al meu nu reușea să o vândă. Așa că m-am gândit eu la o
strategie…am organizat într-o sâmbătă, o mică petrecere în timpul zilei, în
stil românesc: un
grătar, un cocktail-uri, ca afară, într-un stil destul de interesant și unic în
Londra.
Am invitat lume cunoscută, oameni cu bani, clienți de-ai mei, pur și
simplu să se bucure de acest eveniment și să socializăm. Astfel, că am reușit
să găsesc pe cineva să o vând. Bineînțeles că am împărțit comisionul cu acel
agent și îmi place să fac asta, împart de fiecare dată comisioanele pentru că
doar așa pot să fac lucruri frumoase lucrând în echipă cu alți agenți.
Click! spune
Rocsana Marcu are două fete cu doi bărbați diferiți pe
care le crește singură. Fosta vedetă TV nu a fost niciodată căsătorită, însă nu și-a
pierdut speranța că o vină și momentul în care va ajunge la altar, în rochie albă. Vedeta a fost în proces, ani de zile, cu Ştefan Adrian Iliescu, fiul
fostului primar din Giurgiu, din cauză că bărbatul refuza să își recunoască
fiica, pe micuța Mayra.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne
pe adresa [email protected]!