Am asentimentul să reproduc astăzi, aici, în acest blog, portretul lui Caragiale, cerut și apărut, firește, cum se știe, fără
nicio remunerație în revista Prosaeculum de către doamna Rodica Lăzărescu, redactorul-șef al publicației care, din
păcate, nu mai apare nici măcar online.
Ion Luca Caragiale FOTO Shutterstock
Ion Luca Caragiale reprezintă fără egal o culme a
spiritualității naționale românești. El este autorul unei capodopere
dramaturgice, cunoscuta trilogie satirică, inspirată de grotescul
social-politic și moral românesc, grotesc din care suntem blestemați să nu mai
ieșim niciodată și cu atât mai mult astăzi, când se petrece chiar apogeul
satirei. Se poate spune, trimițând la ziua de azi, că această trilogie
reprezintă „Mantaua” lui Gogol pentru întreaga literatură românească. El este,
apoi, autorul unor versuri, stanțe elegiaco-satirice – gogoși rimate, parodii,
epigrame, fabule, ode umoristice. Acestea au apărut, strânse la un loc, după
moartea lui, într-o culegere alcătuită de Barbu Lăzăreanu, în 1922.
Universul acestora face farmecul spiritului său satiric.
Ion Luca Caragiale este, de asemenea, autorul unei
capodopere tragice intitulată „Năpasta”, în care este descifrat misticismul
spiritualității naționale, investigat mai târziu și explicat de Lucian Blaga,
în „Trilogia culturii”, studiu în care se află și trimiterea la spațiul
mioritic.
Ion Luca Caragiale este, după cum se știe, autorul
celebrei sinteze sociale, politice, economice, psihologice a spiritualității
naționale, sinteză cunoscută sub titlul „1907 – Din primăvară până în toamnă”,
sinteză unică și de asemenea filosofică, morală și psihologică a chipului românesc. Repet, culmea gândirii
care îl înfățișează drept cea mai complexă personalitate reprezentativă pentru
spațiul românesc.
Caragiale este de asemenea cel mai de seamă scriitor al
limbii române. Prozator fără egal în nuvelele „O făclie de Paști”, „ Hanul lui
Mânjoală”, „Kir Ianulea” și “În vreme de război” care stau mărturie.
Limba română în care sunt scrise aceste nuvele ajunge la
o perfecțiune matematică.
Caragiale a fost regizorul și scenograful inspirat fără
egal al propriei dramaturgii, cum a fost și strălucitul lector și interpret al
fiecărui personaj din „Scrisoarea pierdută„ în ședința Junimii, lectură care l-a determinat pe Titu Maiorescu să scrie
cunoscutul studiu “Dramaturgia lui Caragiale”, luându-i apărarea,
justificându-l și încredințându-i direcția Teatrului Național.
Caragiale a fost pentru toate aceste merite respins la
premiul Academiei Române care, la fel ca
și astăzi, respingea valorile naționale în favoarea unei politici de grup.
Așa s-a retras și din țară, la Berlin, preferând să asculte
muzica lui Beethoven, așa a refuzat să fie sărbătorit de prieteni dar să intre
după moarte în galeria culturii naționale. Din nefericire, sicriul cu trupu-i neînsuflețit a fost rătăcit pe drumul
întoarcerii acasă și apoi a fost așezat la Bellu, lângă prietenul Eminescu.
