Frica și apelurile la frică în comunicările privind schimbarea climei. Studiu de caz: Coperțile revistei The Economist din perioada 2005 – 2022

Global Warming: Be Worried. Be VERY Worried

 Coperta revistei TIME, Apr. 3, 2006

You’ll die of old age; I’ll die of climate change

Protestară climatică anonimă

Schimbarea climei prezintă unele pericole potențiale atât pentru viața umană, cât și pentru cea non-umană. Dar probabil că cel mai urgent pericol este unul despre care auzim foarte puțin: creșterea climatismului și a armatei sale ideologice, Biserica Verde. Toate și oricare dintre fenomenele sociale, politice, ecologice și meteorologice cu care se confruntă lumea de astăzi – de la invazia rusă în Ucraina la incendiile de vegetație, de la inundații în Europa la viscole groaznice în America de Nord- devin rapid „climatizate”, prin așa-numitele studii de atribuire care le explică ca fiind cauzate de o schimbare a climei. Când probleme politice și etice complexe sunt încadrate atât de îngust, stoparea variațiilor climatice devine provocarea politică supremă a timpului nostru și orice altceva devine subordonat acestui unic obiectiv.

După cum am documentat într-o serie de articole anterioare, climatismul a luat amploare în ultimii ani, devenind atât de omniprezent și de bine înfipt în viața publică, încât este din ce în ce mai greu de demascat fără a fi catalogat drept un negaționist al climei. Ne confruntăm zilnic cu această viziune periculos de mioapă care reduce condiția lumii la soarta temperaturii globale sau la concentrația atmosferică a dioxidului de carbon, în detrimentul acordării unei atenții serioase altor probleme, mai variate și de mai mare prioritate precum sărăcia, sănătatea, educația, terorismul, libertatea etc.[1] Am ajuns să trăim ca și cum doar clima ne determină prezentul și viitorul.

Trăim astăzi într-un climat (sic!) de teamă cu privire la viitorul climei noastre. Limbajul discursurilor publice despre încălzirea globală antropogenă (cea naturală nu se pune în discuției) utilizează în mod curent un vocabular plin doldora de cuvinte precum „catastrofă”, „apocalipsă”, „urgență”, ”extincție”, „teroare”, „cod roșu”, „pericol”, „colaps” ș.a.

Dar discursurile despre frica față de schimbarea climei nu sunt, cum s-ar crede, o invenție mass media a ultimelor decenii. De fapt, pentru a le pune într-o perspectivă temporală mai vastă, trebuie să menționez existența a cel puțin trei tipuri de discursuri, condiționate cultural și poziționate istoric.[2]

1. Clima ca judecată cerească (frica de cauze necunoscute)

De-a lungul timpului, vremea a fost o parte importantă a narațiunii religioase. Evenimentele meteorologice extreme (secete, furtuni) au fost multă vreme interpretate de oamenii și culturile pre-moderne ca semne ale judecății divine, situație care mai persistă încă în multe societăți tradiționale. Fricile provocate de acele evenimente extreme au fost cauzate de necunoașterea și neînțelegerea cauzelor adevărate, naturale. Exemplu: arderea pe rug a „vrăjitoarelor” care, în perioada Micii Glaciații (1500 – 1650), ar fi produs friguri abundente și persistente, deci foamete și boli.[3] 

Acest tip de frică a fost eliminat, sau cel puțin îmblânzit, prin  adoptarea explicațiilor naturaliste despre fenomenele meteorologice.

2. Clima ca patologie (frica de locuri necunoscute)

Începând din sec. al XVI-lea și până în sec. al XIX-lea, exploratorii europeni au descoperit populații și climate noi, precum cele tropicale, deșertice, polare, diferite de ce era cunoscut până atunci. Clasificarea climatelor tropicale ca periculoase și amenințătoare a fost strâns împletită în discursul despre aclimatizare – ar putea albii europeni să locuiască și să supraviețuiască în climate „ostile”? A apărut astfel o clasificare morală a climatelor tropicale, pe lângă cele geografice existente, propuse de Humboldt sau  Köppen.

Acest tip de frică nu se mai întâlnește în cazul europenilor. Dar climatele tropicale și lumea în curs de dezvoltare, în general, sunt considerate periculoase și mortale pentru proprii locuitori băștinași. Când unele studii climatice vorbesc despre milioanele de locuitori aflați în situație de risc, ei sunt localizați în aceste regiuni.

3. Clima ca o catastrofă (frica de viitorul necunoscut)

Aici suntem pe un teren binecunoscut și actual – discursul despre frica și pericolele care domină  tot mai mult portretul schimbării globale antropogene sau avatarul său „încălzirea globală”, considerate o catastrofă planetară.

Ceea ce se cunoaște foarte puțin și se pomenește chiar mai puțin, din motive propagandistice, sunt declarațiile savanților de care se leagă începuturile studiilor actuale despre încălzirea globală. Ofer doar două citate semnificative:

Svante Arrhenius a scris în 1906 că încălzirea globală va permite viitoarelor generații

să se bucure de epoci cu un climat mai echitabil și mai bun, în special în ceea ce privește regiunile mai reci ale Pământului, epoci în care Pământul va produce recolte mult mai abundente decât în prezent, în beneficiul creșterii rapide a omenirii.[4]

Similar, în lucrarea sa clasică din 1938, în care pentru prima dată a asociat  o tendință a încălzirii globale cu creșterea concentrației de CO2, Guy Callendar a susținut că

încălzirea se va dovedi probabil benefică pentru omenire în mai multe feluri; pe lângă furnizarea de căldură și energie… ar permite o producție agricolă mai mare și ar întârzia pe termen nedeterminat revenirea ghețarilor mortali.[5]

Dacă primele două tipuri de discursuri despre emoțiile negative provocate de schimbarea climei – frica de cauze necunoscute, respectiv frica de locuri necunoscute – au fost substanțial anihilate (nu complet înlăturate), frica de viitorul în care schimbarea climei este o posibilă catastrofă ridică niște întrebări vitale: Vom putea să facem inofensiv și acest discurs contemporan al fricii climatice, omniprezent și periculos? Sau, din contra, suntem condamnați să trăim perpetuu cu sabia catastrofei climatice deasupra capetelor? Există oare vreo  modalitate să învingem această frică, o maladie care face ravagii pe multe meridiane, conform motto-urilor alese pentru articol și a numeroaselor exemple pe care cititorii le-au putut găsi în articolele mele de-a lungul ultimilor ani?

Apelurile la frică

Un posibil răspuns este identificarea și caracterizarea apelurilor la frică în comunicările despre schimbarea climei: ce sunt, cum se prezintă, ce însușiri au, cât sunt de periculoase, ce se poate face pentru a le anihila?

Comunicările care se bazează pe reacția noastră emoțională la o problemă, mai degrabă decât pe nevoile noastre raționale sau informaționale, se numesc „apeluri la frică”. Acestea sunt denumite astfel deoarece încearcă să profite de teama noastră față de o problemă pentru a ne determina să acționăm.

Apelurile la frică sunt mesaje persuasive care încearcă să evoce frica prin evidențierea pericolului potențial și a daunelor care ar afecta persoanele în cazul în care sugestiile din mesaj nu sunt urmate.

Pentru ca un apel la frică să fie eficient, trebuie să fie inclusă atât o evaluare a amenințării, cât și o evaluare a reacției de adaptare. O evaluare a amenințării ar trebui să includă o situație gravă pentru care o persoană se simte susceptibilă, în timp ce o evaluare a răspunsului la amenințare include o componentă care evocă eficacitatea acestuia.

[Pentru ca frica să stimuleze] trebuie să rămână o speranță de salvare cu privire la lucrul de care se îngrijorează oamenii. Un semn în acest sens este faptul că frica îi face pe oameni să delibereze, deși nimeni nu deliberează în legătură cu lucruri fără speranță.
Aristotel, Retorica, 350 î.Hr.
(trad. pers. după ediția J. H. Freese)

Propunerea făcută de Aristotel, cu mai bine de două milenii în urmă, a fost demnă de urmat: pentru ca frica să convingă cu succes oamenii să gândească și să acționeze în legătură cu o problemă, trebuie să li se ofere și un sentiment de speranță că problema lor poate fi rezolvată. Potrivit citatului de mai sus, apelurile la frică îi determină pe oameni să se simtă deznădăjduiți. La rândul ei, această deznădejde îi va face pe oameni să nu dorească să analizeze o problemă mai departe pentru găsirea unei soluții. A inspira speranță, sugerează Aristotel, poate fi cheia pentru a preveni această dezangajare. La 2300 de ani distanță, cercetători contemporani în domeniul comunicării s-au bazat pe ideile lui Aristotel prin dezvoltarea unor cadre psihologice care explică necesitatea de a contracara apelurile la frică cu recomandări pentru acțiuni specifice.[6]

Un studiu de caz: Apelurile la frică pe coperțile revistei The Economist, 2005 – 2022

Mass media ultimelor decenii – TV, filme, ziare, reviste, bloguri, rețele de socializare – sunt vectorii principali (cineva ar spune virușii principali) purtători de apeluri la frica de schimbarea climei, o pură demonstrație a celui de-al treilea tip de discurs prezentat succint mai sus:  Clima ca o catastrofă sau frica de viitorul necunoscut. Există numeroase exemple disponibile pentru a ilustra afirmația mea de mai sus – eu însumi am descris cel puțin două duzini în ultimii ani.

Cercetătorii în domeniul comunicării climatice recunosc importanța reprezentărilor vizuale în modelarea percepțiilor și acțiunilor legate de aspecte specifice schimbării climei. Spre deosebire de alte mijloace de comunicare, inclusiv ziarele, televiziunea și filmele, cercetările privind reprezentarea vizuală a problemelor climatice în reviste sunt rare.

O primă încercare a fost publicată în 2013, în care au fost analizate coperțile relevante ale revistei Time din perioada 1923 – 2021. Autorii au folosit o combinație de analiză de conținut cantitativă și calitativă pentru a examina modul în care „natura și problemele ecologice”, inclusiv încălzirea globală,  au fost reprezentate pe 312 coperți.[7]

O a doua tentativă a fost publicată în 2021. Autoarea a analizat 9 coperți ale bine-cunoscutei reviste de business The Economist, publicate în perioada 2005 – 2016.[8]

Deoarece eu însumi am folosit o copertă a faimoasei reviste pentru a ilustra un articol publicat în 2018 (Un mit „fierbinte”: Încălzirea globală și incendiile), am decis să realizez, în premieră românească, o a treia examinare și o analiză longitudinală ale apelurilor la frică, prezente textual și vizual, pe 14 coperți ale revistei The Economist (ediția americană) publicate între 2005 – 2022 (Fig. 1).

Fig. 1. Coperțile revistei The Economist (ediția americană) din perioada 2005 -2022 care conțin apeluri la frică  față de schimbarea climei. Tabelul din colțul dreapta-jos indică anul și luna apariției celor 14 numere analizate.

Fondat în septembrie 1834 în Marea Britanie, sub patronajul spiritual al economistului Adam Smith și filosofului David Hume, The Economist a ajuns în 2019 la o circulație de 1,6 milioane exemplare, tipărite și digitale, în peste 200 țări. În 2016, prin intermediul platformelor sale de socializare, revista a avut o audiență de 35 milioane de persoane. Apărând săptămânal, The Economist este considerată în general ca fiind una dintre cele mai importante reviste de știri și opinii din lume.  

Deși problematica apăruse de ceva vreme, The Economist a publicat prima copertă dedicată schimbării climei (aka încălzirii globale) pe 10 decembrie 2005 (textul a fost Don’t dispair – Grounds for hope on global warming). Împreună cu următoarele 13 coperți similare, tematica climatică reprezintă 1,4% din totalul coperților revistei. Pentru că setul studiat este mic, sunt reticent în a face multe afirmații cu privire la apelurile la frică. Am sperat să pot scrie mai detaliat despre aceste apeluri prezente pe coperțile revistei The Economist – de exemplu, cum s-au modificat accentul și reprezentările încălzirii globale/schimbărilor climatice de-a lungul timpului, dar nu există suficiente date pentru a face astfel de afirmații. Cu toate acestea, există cu siguranță unele aspecte semnificative ale acestor date care merită discutate, în domeniul mai larg al discursului despre climă ca o catastrofă sau al fricii față de un viitor necunoscut.

Analiza de conținut a textului, de semiotică și interpretare compozițională a celor 14 coperți (ediții americane) care prezintă diverse aspecte asociate cu schimbarea climei/încălzirea globală a fost înregistrată cu ajutorul unor rubrici standardizate în Tabelul 1. Definirea rubricilor a fost adaptată pentru a fi congruentă cu cele folosite în lucrări de specialitate pentru iluminarea modelelor emergente care folosesc apeluri la frică.[9]

Analiza textului a încercat să identifice trei elemente ale apelului la frică: existența unei amenințări (un stimul extern variabil, care există indiferent dacă o persoană îl știe sau nu), frica propriu-zisă (o emoție cu valențe negative, însoțită de un nivel ridicat de excitare, provocată de o amenințare percepută ca fiind semnificativă și relevantă din punct de vedere personal) și eficacitatea percepută ca răspuns la frica resimțită de individ (Witte, 1992).

Analiza semiotică s-a axat pe relevanța pictogramelor folosite ca simboluri ale catastrofei climatice, în timp ce interpretarea compozițională a imaginilor a evaluat stilul de producție (fotografie sau grafică bazată pe vectori), expresivitatea conținutului, culorile folosite, organizarea spațială etc. (Feldman and Hart, 2018). Regăsim printre cele 14 coperți, câteva simboluri clasice – reprezentări iconice ale realității – atașate încălzirii globale: topirea ghețarilor (#1 și #7), seceta extremă (#2 și #6) sau incendiile de vegetație (#11).

Reprezentările textuale, prezente și uneori relativ extinse (de ex., coperta #1 sau #7) sugerează că textul este necesar să ancoreze semnificația imaginilor în majoritatea cazurilor. Se poate, totuși, argumenta că reprezentarea vizuală adecvată a schimbării climei/încălzirii globale nu este la fel de simplă ca cea a unei ciuperci radioactive, pe care toată lumea o asociază rapid cu un bombardament nuclear.

Întărirea vizuală a răspunsului la apelul fricii se produce când privitorul este deja persuadat de intențiile designer-ului coperții. Toate cele 14 coperți transmit un mesaj clar care întărește convingerea că schimbarea climei are loc chiar acum. Dar întărirea ideii de dezastru climatic nu se mai regăsește începând cu coperta #4 și continuând cu alte trei coperți (#8, #10, #12)

Folosind sugestia lui Aristotel, conform căreia un apel la frică devine inofensiv dacă nu conține și un apel la speranță, am identificat cinci coperți care sugerează și posibilitatea existenței unei soluții acceptabile la problemele climatice. Astfel, privitorul sesizează atât o amenințare, de obicei una care va provoca un răspuns emoțional, cât și o acțiune de protecție recomandată pentru a media sau elimina acea amenințare (#1, #3, #4, #5, #12).

Am identificat doar două coperți (#3 și #9) care se referă la cauzele încălzirii globale: în ambele, „inamicul” este reprezentat de coșuri de fum industriale care emană fum și produc nori groși pe cer. Acest simbol suferă însă de o ambiguitate fundamentală: fumul întunecos care iese pe coșuri conține aerosoli care produc răcire globală, similară cu cea produsă de erupțiile vulcanice. Bănuiesc că intenția designer-ului coperților a fost să asocieze coșuri de fum cu emisiile de CO2, un gaz de efect se seră. Problema este că dioxidul de carbon, fiind incolor, nu poate fi reprezentat vizual decât printr-o perifrază de tipul unde vedeți fum, există și CO2 pe care nu-l puteți vedea.

În final, combinând toate elementele Tabelului 1, apelul la frica față de viitorul climatic necunoscut lansat de The Economist apare cu trei grade de intensitate – scăzut, moderat și ridicat. Dacă la început, în 2005, am reținut un apel scăzut la frică, regăsit numai în 2015, în restul anilor se poate constata o creștere a utilizării apelului la frică, atingând valori moderate (4 ani) și crescute (8 ani).

Concluzii

În acest articol, am prezentat, la nivel introductiv,  primul studiu longitudinal din România al modului în care o revistă de mare prestigiu – The Economist – a reprezentat textual și vizual pe coperțile sale varii aspecte ale schimbării climei/încălzirii globale. Alegerea acestei reviste nu a fost întâmplătoare pentru că The Economist poate fi un important artefact cultural care reflectă tendințe sociale și oferă îndrumări vizuale cititorilor dornici să înțeleagă mai bine problemele climatice abordate.

Întrebarea esențială care se pune în legătură cu apelurile la frică lansate de mass media în general și de diverse reviste non-științifice în special este următoarea: Care sunt urmările acestor apeluri la frică? Devin privitorii coperților revistelor Time sau The economist mai înfricoșați decât erau înainte, mai anxioși, mai apocaliptici, mai dornici de acțiuni etc.?

Majoritatea studiilor de specialitate pe care le-am cercetat (doar o mică parte am inclus-o în referințe) oferă un răspuns fără ambiguitate: Promovarea fricii este adeseori o cale inefectivă, chiar contraproductivă, de a induce schimbări comportamentale. Uneori, frica poate schimba atitudini dar nu produce o creștere necesară a angajamentelor active de a produce schimbări comportamentale.

Tactica persuasivă de a trezi frica pentru a promova motivația și comportamentul de precauțiune nu este nici eficientă, nici adecvată în contextul comunicărilor și angajamentelor în domeniul schimbării climei/încălzirii globale.

Studii numeroase demonstrează  că există încă multă incertitudine în ceea ce privește eficacitatea apelurilor la frică. Iar a încerca să obții capital politic și sprijin pentru politici climatice pe baza fricii este o greșeală costisitoare. Frica este, în general, un instrument ineficient pentru a motiva un angajament personal autentic.  Imaginile și pictogramele ne-amenințătoare, ne-înfricoșătoare, care se împletesc nestingherite cu emoțiile și preocupările cotidiene ale indivizilor în țesătura inefabilă a unor probleme climatice, tind să fie cele mai atractive. 

Apelurile la frica de schimbarea climei sunt sortite eșecurilor indiferent de numărul și conținutul coperților revistelor, filmelor din categoria Don’t Look Up, reportajelor narate apodictic/apocaliptic de Sir David Attenborough etc. Pentru că se pervertește limbajul cotidian transformând-l într-unul cu valențe orwelliene:  O clădire în flăcări este o urgență. O navă care se scufundă este o urgență. Un nebun care trage în oameni este o urgență. Evoluția condițiilor din atmosfera planetei va avea un impact asupra vieții de pe suprafața acesteia, dar ritmul și amploarea evoluției nu se califică suficient pentru a fi catalogate drept o criză iminentă, de tipul „apel la 112” sau „apel la 911″ – Veniți urgent să ne salvați de la catastrofă, apocalipsă, colaps, cod roșu etc.!!!

Ștampila „Urgență” transformă o problemă legitimă, pe care majoritatea oamenilor o pot înțelege, într-un articol de credință apocaliptic.

Creatorii/manipulatorii moderni ai comunicărilor climatice bazate pe stârnirea fricii și a altor emoții negative ar avea poate ceva de învățat de la un „expert” în domeniul discutării unor probleme spinoase. Acum 2000 de ani, Sf. Apostol Pavel a descris o situație des întâlnită și azi, când apelurile la frica față de schimbarea climei sunt tratate cu indiferență de mulți muritori, spre deosebire de alții, care și-au întors auzul către „învățători îngrămădiți”, propovăduitori ai unor „basme” înfricoșătoare:

Că va veni vremea când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci după poftele lor își vor îngrămădi învățători să le răsfețe auzul și auzul și-l vor întoarce de la adevăr și către basme se vor abate.

2 Timotei 4:3-4


NOTE

[1] Crânganu, C., 2020,  Europenii nu sunt îngrijorați de încălzirea globală antropogenă. Realism climatic sau socialism climatic?

[2] Hulme, M., 2008, The conquering of climate: discourse of fear and their dissolution, Geographical Journal, vol. 174, no. 1., pp. 5 – 16.

[3] Crânganu, C. 2019, Criza globală și răzvrătirea naturii. Ce se câștigă atunci când ceva se pierde?

[4] Arrhenius, S., 1906/1908, Worlds in the making: the evolution of the universe, Harper, pp. 61 -63.

[5] Callender, G. S., 1938, The artificial production of carbon dioxide and its influence on temperature, Quarterly Journal of the Royal Meteorological Society, vol. 64, pp. 223 – 240.

[6] Pfau, M. W., 2007, Who’s afraid of fear appeals? Contingency, courage, and deliberation in rhetorical theory and practice, Philosophy and Rhetoric, vol. 40, no. 2, pp. 216–237.

Witte, K., 1998, Fear as Motivator, Fear as Inhibitor: Using the Extended Parallel Process Model to Explain Fear Appeal Success and Failure, in Anderson and Guerrero (Eds.), Handbook of Communication and Emotion, Academic Press, pp. 423–450.

Witte, K., 1992, Putting the fear back into fear appeals: The extended parallel process model, Communication Monographs, vol. 59, p. 329 – 349.

[7] Meisner, M.S., and Takahashi, B., 2013, The Nature of Time: How the Covers of the World’s Most Widely Read Weekly News Magazine Visualize Environmental Affairs, Environmental Communication, v. 7, no. 2, pp. 255-276.

[8] Poffenroth, M., 2021, Fear Appeal in Climate Change Communication: Analysis of The Economist Magazine Covers, Academia Letters, Article 634.

[9] Feldman, L., and Hart, S., 2018, Is There Any Hope? How Climate Change News Imagery and Text Influence Audience Emotions and Support for Climate Mitigation Policies, Risk Analysis, v. 38, no. 3, pp. 585–602.

     Meisner, M.S., and Takahashi, B., 2013, op. cit.

O’Neill, S. J., and Smith, N., 2014, Climate change and visual imagery, Wiley Interdisciplinary Reviews: Climate Change, vol. 5,no.1, pp. 73–87.

O’Neill, S., and Nicholson-Cole, S., 2009, “Fear won’t do it” Visual and iconic representations, Science Communication, vol. 30, no. 3, pp. 355–379.

Citeste continuarea pe www.contributors.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

Un baraj masiv de rachete rusești bombardează orașe din Ucraina, inclusiv capitala Kiev

Urmatoarea stire

Kosovo: Rusia alimentează tensiunile dintre sârbi și kosovari pentru a distrage atenția de la războiul din Ucraina

Stiri pe aceeasi tema