Liderul PSD Marcel Ciolacu, afirmă, după o plimbare în sectorul 1, că oriunde ai merge, ceea ce odată se numea Sectorul Verde este acum plin de mult praf, bănci şi coşuri de gunoi rupte sau lipsă şi, peste toate, multă, foarte multă mizerie. ”Plimbarea făcută mi-a arătat un lucru clar, că sunteţi perfect compatibilă cu dezastrul administrativ, cu gunoiul şi cu risipa”, este mesajul său pentru primarul Clotilde Armand, scrie News.ro. Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand i-a răspuns liderului PSD Marcel Ciolacu, care a scris că în sector este murdar, iar gunoiul nu este ridicat, spunându-i că de fapt a văzut ceea ce a produs PSD cât timp a guvernat şi jefuit Sectorul 1.



El are şi un Post Scriptum: ”Nu vă mulţumesc pentru invitaţie, doamnă Armand! Deşi incompatibilă cu funcţia publică pe care o deţineţi, plimbarea făcută mi-a arătat un lucru clar: că sunteţi perfect compatibilă cu dezastrul administrativ, cu gunoiul şi cu risipa. Probabil îi urâţi extrem de mult pe locuitorii acestui Sector încât să-i pedepsiţi atât de rău!”.


*Replica lui Clotilde Armand
”A ieşit Marcel Ciolacu la plimbare (n-a avut curaj să accepte provocarea mea să mergem împreună) şi-a văzut ceea ce a produs PSD cât timp a guvernat şi jefuit Sectorul 1. Domn’ Marcel… îmi pare tare rău că n-aţi mai găsit diamante în Sectorul 1. A mai rămas puţin gunoi de ridicat după PSD. O să-l ridicăm definitiv şi vom curăţa oraşul nostru de mizeria în care l-aţi lăsat”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.